Foto si video: vezi cat costa in Romania primul SUV Alfa Romeo!

170222_Alfa-Romeo_Stelvio_30

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Alfa Romeo Stelvio este de astăzi disponibil în România. În primul rând, trebuie să știți că primul SUV din istoria lui Alfa Romeo este oferit cu o ediție specială de lansare cu un preț de pornire de 52.200 euro cu TVA.

Modelul botezat „First Edition” este echipat cu propulsorul turbo de 2.0 litri care livrează 280 de cai putere este cuplat la o transmisie automată în 8 trepte și are tracțiune integrală Q4. Desigur, cardanul este din carbon pentru deliciul fanilor mărcii (nimeni nu mai oferă așa ceva în segment, este o caracteristică a platformei Giorgio folosite și pe Giulia). First Edition poate face 0-100 km/h în 5.7 secunde. Abia așteptăm să testăm asta în vara acestui an.

Clienții de First Edition pot alege dintre cinci culori de caroserie Rosso Alfa, Grigio Magnesio, Blu Montecarlo, Nero Vulcano și Nuovo Bianco și dintre trei culori pentru etriere negru, galben și roșu. Altfel, mașina mai vine echipată cu jantele de 20”, farurile cu BiXenon, geamuri spate ionizate și lumini de curtoazie din mânerele ușilor. La interior există padelele din aluminiu din spatele volanului, scaune electrice și reglabile electric pe opt direcții, inserții de lemn la alegere între stejar și nuc și tapițerie din piele. Pe planșa de bord este integrat standard sistemul Alfa Connect de 8.8 inchi cu navigație 3D integrată, dezoltată în parteneriat cu MagnetiMarelli. Tot standard este oferit și display-ul color in bord dar și sistemul Alfa DNA. Mai adăugați și: climatizarea pe două zone, sistemul audio de top cu zece difuzoare și sistemele de asistență pentru șofer: Integrated Brake System (IBS), Forward Collision Warning (FCW) cu Autonomous Emergency Brake (AEB) și detecția pietonilor plus Lane Departure Warning (LDW), Blind Spot Monitoring (BSM) cu Rear Cross-Path Detection.

Există o mică listă de opționale pentru First Edition: inserțiile de nuc costă extra 357 euro, etrierele roșii sau galbene 446 euro, vopseaua neagră 1.178 euro, la fel și cea gri sau albastră iar cea albă este trecută fără cost suplimentar. La fel, nu plătiți pentru hatta Europei sau folia specială pentru transportul mașinii.

Oferta specială First Edition beneficiază și de oferta de finanțare Impuls Leasing: 0% dobândă pe 5 ani.

ATENȚIE: momentan nu au fost anunțate prețuri și pentru celelalte motorizări anunțate inițial pe Stelvio. Imediat ce le primim, le veți afla.