Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.
Foto: Dragoș Sabadac
Cei care sunteți fani pagina noastră de facebook știți deja că acum o săptămână am făcut niște oversharing cu Rolls-Royce Phantom din Turcia. Experiența a fost planificată ca un „mic” road-trip de la Istanbul la Munchen, pe traseul vechiului Orient Express. Mă rog, un traseu aproximativ asemănător cu cel al vechiului Orient Express, din două motive: în primul rând, punctul terminus al rutei originale se oprea la Munchen, nu la Paris și, în al doilea rând, traseul original trecea prin București, iar noi am fi preferat să ocolim România, ca să mai filmăm și altceva.
Prin urmare, într-o inspirație divină, traseul visat de noi era, de fapt, o combinație atemporală între multitudinea de rute care a purtat vreodată numele de Orient Express și pleca de la Istanbul, treacea prin Sofia, Belgrad, Budapesta și Viena, pentru ca să se oprească, cinci zile mai târziu, la Munchen, acasă la BMW. Adică acasă la Rolls-Royce.
#rollsroyceorientexpress avea să se transforme însă doar în #istanbuladventure, într-o succesiune de evenimente complet memorabile nu doar prin factorul surprinzător, ci și prin insistența murphistică cu care s-au succedat. După cum a mențioant colegul Daniel Butnariu, toată ziua de sâmbătă, 10 mai, a fost o exemplificare total realistă a ilustrației în care soțul trist, timid și spășit se uită din ușa bucătăriei la soție și o întreabă umil „is there anything else I can do wrong for you, honey?”.
Unii spun că a totul s-a întâmplat pentru că n-am mâncat suficient rahat când eram mic. Alții spun că #rollsroyceorientexpress nu s-a mai întâmplat în forma inițială pentru că, în ziua aia, Dumnezeu a fost hater. Tot ce știm noi este că #istanbuladventure (aka #mareaistanbuleala) va rămâne pe veci în istoria #giurgeasibratu ca evenimentul la care totul a mers prost, deși Dragoș Sabadac n-a mai greșit cu nimic.
Să mă explic.
Zborul Turkish București – Istanbul a decolat fără probleme, în parametri, cu pasagerii de interes pentru noi la bord și cu tot atâtea ore de somn pe noaptea precedentă ca de obicei: 3 ore la 2 pasageri. Aterizarea la Istanbul s-a făcut din nou fără probleme, la fel cum s-a petrecut și transferul de la aeroport la showroom-ul Rolls-Royce Istanbul, în mod regesc, într-un Rolls-Royce Ghost Extended Wheelbase. De aici înainte însă, lucrurile au luat o întorsătură atât de balcanică, încât poate doar Kusturica, deghizat în Mare Arhitect, ar mai fi putut să le creeze.
Pe scurt, iată ce-am înțeles noi în ziua în care am preluat un Rolls-Royce Phantom și un Rolls-Royce Ghost de la Istanbul, cea mai lungă zi de teste din istoria #giurgeasibratu:
– dacă șoferul care te preia de la aeroportul din Istanbul într-un Rolls-Royce Ghost nu răspunde la nici o limbă de circulație internațională, el nu va răspunde nici la limbajul semnelor.
– dacă, odată ajuns la destinație, același șofer îți spune „ceai” și dă din cap afirmativ, cea mai probabilă traducere este „ia loc, fă-te comod și plictisește-te vreo 3 ore, până când șeful meu va ajunge aici”
– șefii turci care au impresia că știu limba engleză nu știu, de fapt, limba engleză.
– dacă, după multiple încercări, ajungi totuși să înțelegi de la un șef turc că mai ai de așteptat 2 ore până când ambele mașini să fie gata de drum, nu face greșeala să iei un Phantom și să-l conduci până la cea mai apropiată terasă cu vedere la Bosfor, ca să filmezi un sincron.
– dacă, totuși, nu reziști tentației de a lua un Phantom și de a-l conduce până la cea mai apropiată terasă cu vedere la Bosfor, ca să filmezi un sincron, fii pregătit să: 1. ți se ceară și să plătești 100 de euro proprietarilor terasei pentru 5 minute de filmare, în ciuda oricărei înțelegeri prealabile ai putea să ai cu ei; 2. chemi poliția; 3. te bați (și să câștigi); 4. recurgi la trucul murdar de a minți că nu ai bani în buzunar, de a minți că nu ai nici un act de identitate la tine ca să lași drept garanție până când revii cu banii, de a accepta să iei un ospătar cu tine în mașină până la primul bancomat și apoi de a-l da jos la prima intersecție, cu 10 euro ca să poată lua un taxi până acasă.
– dacă un șef turc care are impresia că vorbește limba engleză îți înmânează câte un set de documente în limba turcă pentru fiecare mașină pe care o preiei în test și îți spune „car documents OK custom”, asta înseamnă, cel mai probabil, „primește de la mine aceste două seturi de acte pentru mașinile de test – ele nu sunt complete și nici nu garantez că poți trece granița cu ele, dar tu mergi înainte și dacă e vreo problemă, sună-mă”.
– de asemenea, dacă alt șef turc îți indică să ocolești 40 de kilometri pentru a ajunge la un alt punct de trecere a frontierei decât cel indicat pe navigație, la care are un prieten care poate rezolva orice problemă prin telefon, asta înseamnă, cel mai probabil, că la el în cap este 1 Aprilie.
– orice mașină înmatriculată în Marea Britanie care intră în Turcia pe trailer la un punct de frontieră trebuie să iasă pe la același punct de frontieră, tot pe trailer, dar probabilitatea ca un șef turc să știe acest amănunt este egală cu probabilitatea ca vameșii să te lase să ieși cu mașina din țară pe roți. Adică zero.
– în condițiile în care ajungi la un punct de trecere al frontierei din Turcia spre Bulgaria cu 2 modele Rolls-Royce, unul Phantom și unul Ghost, cu acte incomplete, vameșii turci te vor pune să scoți toate bagajele din mașină prin limbajul semnelor, vor scotoci prin toate buzunarele, vor încerca să deschidă podeaua portbagajului, vor încerca să tragă de Spirit of Ecstasy în speranța că asta va deschide capota motorului, după care te vor pune să conduci mașina într-o hală pentru a fi scanată.
– nici o operațiune vamală de verificare a două modele Rolls-Royce într-o vamă turcească nu va dura mai puțin de 6 ore.
– singurul mod în care ieși dintr-o vamă turcească în care intri cu două mașini cu acte incomplete este înapoi.
– autostrada de la Edirne la Istanbul are aproape 300 de kilometri și poate fi parcursă în 2 ore, dar dacă aceste două ore vin după 24 de ore petrecute în stilul de mai sus, ele se transformă brusc într-o eternitate.
On the other hand, știți voi, aia pe care you have different fingers, există foarte puține mașini în care poți călători la fel de confortabil ca într-un Rolls-Royce. De obicei, alte modele Rolls-Royce.
În mod normal, acesta este momentul în care aș putea foarte bine băga o comparație din aia cu soufle-uri de ciocolată, margarină, unt sau cremă de vanilie. Da, aș putea foarte bine spune că direcția de la Phantom se simte ca o cremă de caramel sau că Ghost Extended Wheelbase accelerează ca o rachetă.
Dar ar fi absurd, pentru că nu-i așa, nici unul dintre voi nu a condus o cremă de caramel și nici nu a apăsat accelerația unei rachete.
În schimb, pot să fac ceva mai explicit și să vă spun, până să publicăm aici câte un test cu fiecare mașină și până să montăm imaginile filmate în mod eroic de #sabadag în Turcia, că Phatom este acest Mercedes al Rolls-Royce-urilor, cea mai confortabilă mașină în care m-am suit vreodată, iar Ghost este acest BMW al Rolls-Royce-urilor, de fapt un Seria 7 cu motor V12 de 570 de cai, singura mașină care ar putea să poarte fără să-i fie rușine numele de Expresul de Munchen, pe lângă un M5.
Iar cu asta, sper că toți haterii sunt fericiți acum!
