Mie îmi plac la nebunie kei-car-urile japoneze, acele buburuze pe care mulți le consideră urâte pentru că majoritatea sunt înalte. Sunt înalte pentru că trebuie să fie spațioase.
Dar, mai important, ele nu sunt plictisitoare. Să faci o mașină practică și ea să aibă sub 3.6 metri înseamnă să pui niște materie cenușie la contribuție și să vii cu idei super deștepte.
Honda tocmai a lansat a doua generație N-WGN, disponibilă și ca N-WGN Custom, versiune premium. Mașina are spații de depozitare bine gândite, scaun al șoferului ajustabil pe înălțime și un volan telescopic.
Opțiunile de personalizare sunt multiple, acesta fiind doar un motiv pentru care se vând lunar 7.000 exemplare N-WGN. Toate dispun de un propulsor aspirat de 660 cc (atât e limita la kei-car) conectat la o transmisie automată CVT.
Prețul de bază al mașinii pleacă de pe undeva de la echivalentul a 10.000 Euro, însă versiunile de top dispun de: Collision Mitigation Braking System, Pedestrian Collision Mitigation Steering System, Lead Car Departure Notification, Road Departure Mitigation, Lane Keeping Assist, False Backward Start Prevention, False Start Prevention, Traffic Sign Recognition, fază lungă automată și tempomat adaptiv cu funcție de urmărire a mașinilor din față și la viteze mici.
Japan. Ichiban.