Infuzie de tehnologie pentru noul VW Multivan

90ef5909-2019-vw-multivan-6.1-3

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Eveniment important astăzi la Wolfsburg, acolo unde Volkswagen a introdus faceliftul modelelor Transporter, Caravelle, Multivan și California, numit 6.1.

Exteriorul se poate distinge imediat față de actualul model, având o parte frontală redesenată și faruri full LED.

Dar schimbările de substanță au loc sub capotă, acolo unde servodirecția hidraulică a fost înlocuită cu una electrică. Iar asta se traduce prin introducerea mai multor sisteme de asistență ale șoferului, precum Cross Wind Assist (stabilizează mașina în condiții de vânt lateral), Lane Assist, Park Assist, Rear View Assist, Trailer Assist sau Side Protection.

T6.1 dispune de tablou de bord digital cu ecran de 8″, noul sistem de infotainment MIB3 cu ecran tactil de 9.2″ și suport eSIM pentru funcții online precum streaming de muzică sau radio prin internet.

Motorizările vor fi toate 2.0 TDI (puteri între 90 și 199 CP), cu excepția uneia exclusiv electrice de 112 CP dezvoltată de ABT (care operează și mașinile Audi de Formula E). Aceasta din urmă dispune de un acumulator de 77.6 kWh și promite o autonomie NEDC de 400 km.

Clienții dornici vor putea comanda noul VW T6.1 începând din toamnă.