Just teasing: Honda Civic Concept

71516_Civic_Hatchback_Prototype

Alimentăm cu carburanți de performanță și energie de la partenerii noștri OMV.

Alimentăm numai de la partenerii noștri OMV.

Începe lungul și chinuitorul drum spre dezvelirea unei noi generații de Honda Civic. Asta înseamnă că aproximativ un an de zile începând de acum, Honda ne va prezenta diverse concepte ale următoarei generații a modelului său compact – pe piață din 2017.

La Geneva 2016 tocmai a fost dezvelit acest concept, prima oară în fața publicului mondial în forma sa „Euro-spec”. Acest concept de hatchback Civic este mai lat cu trei centimetri decât modelul actual,  mai lung cu 13 și mai scund cu doi. Dacă priviți cu atenție veți vedea și console față/ spate mai scurte și multe elemente de design foarte agresive, pe toată caroseria. Imagini cu interiorul nu au fost făcute publice și probabil că trebuie să așteptăm până în toamnă pentru a vedea ceva legat de habitaclu. Doar mai e timp suficient până în 2017.

Din ce se știe momentan, în Europa Civic facelift va avea motoare pe benzină, turbo de un litru sau 1.5 litri iar diesel, motorul de 1.6 litri pe care l-am testat deja pe mai multe modele Honda. Sperăm ca el să fie cuplat și cutiei automate cu nouă trepte – soluție adoptată pentru CR-V facelift. Să sperăm totuși că vedem versiunea finală la Salonul Auto de la Paris din octombrie.