Li Xiang One, SUV electric cu range extender și 700 km autonomie

ee4a0d0b-li-xiang-2

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

China este cea mai mare piață auto, iar Salonul Auto de la Shanghai poate deveni unul cu influență foarte mare în industrie.

Anul acesta vom vedea modelul One al companiei Li Xiang. Un SUV de cinci metri lungime, aproape doi metri lățime și înalt de 1.76 metri. Clienții vor putea configura mastodontul chinez cu șase sau șapte locuri.

Acesta este un REXEV (Range Extended Electric Vehicle) ce dezvoltă 326 cai putere și 530 Nm. Motorul pe benzină este unul de 1.2 litri și alimentează exclusiv bateria, precum la BMW i3 REX. Autonomia totală a mașinii este de 700 km, dar nu se știe care este autonomia bateriei înainte de a fi nevoie de ajutor din partea motorului termic.

Cabina arată ca un mini cinematograf. Există un tablou de bord digital, două ecrane de infotainment și un ecran sub acestea ce controlează sistemul de climatizare. Producătorul chinez se laudă că furnizorul de piele Nappa este același la care apelează și BMW. Și ca să fie pachetul complet, Li Xiang One dispune de tehnologie autonomă Level 2.

Modelul va avea un preț de bază undeva la echivalentul a 53.000 euro pe piața chineză.