Mamă-mamă-mamă: Brabus C 63 S

b15aa436

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Eu nu scriu foarte des despre tuneri pentru că, sincer, în afară de Brabus nu mai e nimic care să îți strice seara așa cum trebuie. Hai să trecem la subiect: mașina asta va putea fi văzută ola Frankfurt peste o lună și este o bestie în toată regula. Adică fix ce trebuie: un C Brabus bazat pe Mercedes-AMG C 63 S.

Are 600 CP, 800 Nm și face 0-100 în 3.8 secunde iar viteza maximă ajunge să atingă 300 km/h. Un sistem de evacuare special, cu buton de activare la interior este oferit standard, la fel și un kit aerodinamic interesant și plin de elemente din carbon. Jantele oferite pentru noul Brabus au diametrul de 20 de inch iar pentru anvelope poți alege între Continental, Pirelli sau Yokohama.

După cum puteți vedea în fotografii, interiorul este plin de elemente noi ce includ un volan restilizat și un instrumentar de bord care atinge (vizual, cel puțin), 340 km/h.