Marquez, pole pe fiecare circuit din calendar

EHUVcCvUUAAMW_X

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Da, ați citit bine, Marq Marquez, cel care a fost încoronat campion mondial pentru a opta oară etapa trecută, a obținut un pole position pe singurul circuit din calendar pe care acesta nu avea această performanță, Motegi, Japonia.

Mai mult, acesta a obținut și victoria, în fața veșnicului loc 2, debutantul Fabio Quartararo de la Petronas Yamaha SRT și a singurului său rival ai ultimilor ani, Andrea Dovizioso de la Ducati. Această performanță a fost sinonimă cu obținerea titlului la constructori pentru 2019. Atenție, constructori, deci Honda, nu echipe, acolo unde Missionwinnow Ducati încă se află pe primul loc. Chiar și acolo, Honda HRC se află pe locul al doilea, asta în condițiile în care cei doi coechipieri ai lui Marquez nu au făcut mai nimic anul acesta. Ca să vă faceți o idee, tânărul spaniol a strâns 350 puncte, Jorge Lorenzo 23, iar suplinitorul Stefan Bradl a reușit să adune 16 puncte în cele patru etape cât a stat în șaua motocicletei de uzină.

Cu trei etape înainte de final, doar bătălia pentru locul al treilea mai este antrenantă, acolo unde Alex Rins, Maverick Vinales, Danilo Petrucci, Fabio Quartararo și Valentino Rossi au șanse de a lua bronzul în 2019. Sincer, nici nu mai contează cine termină mai sus, având în vedere calitatea competițională și spectacolul văzute în acest sezon. Următoarea etapă: Phillip Island, Australia.