Mazda3

250913-b-maz

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Mazda atacă segmentul compact cu o mașină complet nouă.

Noua Mazda 3 este desenată în spiritul filozofiei de design numită „Kodo – Soul of motion”. Aceasta se traduce prin forme agresive și foarte dinamice pentru ambele versiuni de caroserie ce vor fi oferite simultan la vânzare în România din toamnă – hatchbackul în cinci uși și sedanul. Mazda promite cel mai mare spațiu interior din segment la nivelul umerilor și oferă scaune reproiectate pentru a fi mai confortabile ca niciodată.

Portbagajul versiunii hatchback a crescut la 350 de litri volum standard iar sedanul oferă chiar și mai mult – 419 litri. Mazda va oferi în premieră pentru noile modele 3 un head-up display care va afișa informațiile „absolut necesare” șoferului pe un display transparent amplasat pe bord, în fața parbrizului. Mai mult, noua Mazda3 va fi primul model al constructorului japonez care va oferi un sistem de entertainment cu o conexiune completă la internet.

Pentru startul vânzărilor din toamnă sunt anunțate patru motorizări, trei pe benzină de 100, 120 sau 165 CP și un diesel de 150. Două transmisii noi vor fi oferite una manuală și una automată, ambele cu câte șase rapoarte. Cutia automată va fi oferită doar pentru motorul pe benzină de 120 CP și pe diesel.

Toate versiunile de motorizare vor fi disponibile cu o platformă tehnică cu suspensii independente față/ spate, Mazda fiind printre puținii constructori care oferă această configurație pentru toate propulsoarele.