Memoriile interne Tesla se pot arde, paralizând temporar mașina

2017-tesla-model-s_100584980_h

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Uite aici o speță interesantă. Modelele Tesla scriu atât de mult și atât de des pe spațiile lor de stocare, încât la unele exemplare Model S și Model X dinainte de 2018, acestea se pot defecta.

Aceste infotmații scrise pe eMMC nu sunt altceva decât informații de diagnosticare, însă frecvența cu care acestea sunt scrise uzează mult acel flash drive. Rezultatul este moartea temporară a mașinii. Reparația ar fi una simplă, de a înlocui eMMC-ul cu altul, însă Tesla vinde doar plăci de bază (MCU1) noi la prețuri între 2.200 și 5.000$, adică destul de scumpe.

Dacă mașina a ieșit din garanție, defecțiunea ar putea fi atât deranjantă, cât și costisitoare pentru un client, mai ales dacă mașina este proaspăt cumpărată la mâna a doua. Mai mult, această uzură a memoriei interne este creată chiar de către mașină, deci șoferul nu are decât vina că circulă cu mașina sa. La Model 3 și Model Y nu există această problemă, flash-ul fiind updatat cu ceva mult mai avansat.