BMW vine cu nouăți în 2020, printre care și un sistem mild-hybrid pentru 520d / 520d xDrive Sedan/Touring, 320d / 320d xDrive Sedan, 320d / 320d xDrive Touring, X3 xDrive20d și X4 xDrive20d, adică cea mai vândută motorizare pe aceste modele.
Sistemul se folosește de un starter-generator pe 48V și o baterie de mici dimensiuni. La viteze mai mici de 15 km/h, motorul termic ia o pauză și este oprit cu totul, iar în sarcină starter-generatorul ajută și el cu 11 cai putere pentru reprize mai bune.
- BMW 520d Sedan: 4.9 – 4.1 l/100 km
- BMW 320d Sedan: 4.1 – 4.0 l/100 km
- BMW 320d Touring: 4.3 – 4.2 l/100 km
- BMW 320d xDrive Sedan: 4.4 – 4.3 l/100 km
- BMW 320d xDrive Touring: 4.5 – 4.5 l/100 km
- BMW X3 xDrive20d: 5.1 – 4.8 l/100 km
- BMW X4 xDrive20d: 5.1 – 4.8 l/100 km
Altă noutate este BMW 120d Steptronic. Știu, nu pare noutate, dar este, deoarece 120d-ul existent este cel cu tracțiune integrală xDrive. Noua versiune transmite puterea doar prin intermediul roților față, adică cei 190 cai putere și 400 Nm. Astfel, compacta bavareză poate sprinta de la 0 la 100 km/h în doar 7.3 secunde și se plafonează abia la 231 km/h. Modelul promite un consum mediu între 4.6 și 4.3 l/100 km în funcție de pachetul aerodinamic și modelul de jante.
Avem și o nouă versiune de bază pentru Seria 3 (318i), care reunță la propulsorul B38 cu trei cilindri în linie turbo de 1.5 litri în favoarea lui B48, unul de doi litri, cu patru cilindri și supraalimentare cu turbină twin scroll. Unitatea produce 156 cai putere și 250 Nm (cifre identice cu cele ale lui Mercedes-Benz C180), fiind probabil cea mai bună versiune entry-level BMW de până acum. Chiar și aceasta vine în standard cu transmisia automată cu opt rapoarte și convertizor de cuplu de la ZF, necesitând 8.4 secunde pentru a atinge 100 km/h (8.7 pentru Touring) și având o viteză maximă de 223 km/h (220 pentru Touring).
Ultimele nouăți pe care BMW a ținut să le precizeze au fost că Seria 7 și Seria 8 vor primi portiere soft-close în standard, iar X5,X6 și X7 vor avea noi combinații de finisaje și tapițerii.