Momentul acela când ești prost

header

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

2012, toamnă, Nordschleife, BMW M 40 Years Anniversary.

Într-una din pauzele evenimentului, cursă de anduranță cu carturi.

Ideea a fost simplă: cineva a gândit că jurnaliștii prezenți la eveniment pot fi împărțiți în 3 echipe, câte 4 piloți pe echipă. Dacă fiecare pilot stă pe pistă 6 minute, 6 min X 4 piloți = 24 de minute, ceea ce rezultă într-o mini cursă de anduranță de 24 de minute de carturi :) . În plus, fiecare echipă are drept căpitan un pilot BMW, ca să pună la cale strategia.

Cursa a fost mișto, pentru că am învățat că cel mai important este să-ți setezi strategia și s-o mulezi în funcție de informațiile din culise primite de la spioni din echipele adverse.

Dacă primul pilot din echipa cu care te bați e unul slab, tu îl bagi în scenă pe cel mai rapid, ca să câștigi multe secunde la început. Apoi îl bagi pe cel mai slab, ca să aibă de unde pierde, apoi pe cel mai rapid dintre ceilalți doi, ca să recupereze ce se poate recupera, iar apoi pe cel mediocru, ca să termine cursa. Eu am fost cel care a terminat cursa :) .

Cu toate astea, sentimentul victoriei de la final nu se compară deloc cu penibilul în care m-am băgat singur, la antrenamente. Imediat ce am aflat că urma să avem căpitani piloți BMW din DTM, m-am dus țintă la ei în grup și l-am rugat pe unul dintre ei să-mi facă o poză cu Augusto Farfus. Iat-o:

IMG_7683_1

 

După cum se vede, fața lui Farfus din poza cu mine e ușor schimonosită de râs. E și normal, râdea cu lacrimi de omul pe care îl rugasem să ne fotografieze: Martin Tomczyk, un fel de Gică Hagi al piloților BMW, cu un palmares mai tare ca al brazilianului meu. Mor de ciudă că n-am avut un aparat să-i prind expresia pe față când și-a dat seama că nu vreau să fac poză cu el, ci vreau ca el să-mi facă poză cu Farfus…:)

Într-un final, când Șeremet a binevoit să-mi explice gafa, am “acceptat” să fac o poză și cu Tomczyk:

IMG_7684_1

 

Nu de alta, dar piloții au și ei sentimente. :P