Nou: MINI Cabrio

P90201520_highRes_mini-cooper-s-conver

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

După cum bine știți deja, noi suntem atât de îndrăgostiți de noul MINI încât l-am condus în versiune Cooper S în Italia, Cooper D în România, iar apoi am primit un model în cinci uși pentru un test lung, de anduranță, aflat acum în desfășurare. Primul articol pe blog despre mașina noastră Cooper D 5-door, este și el pe blog. Ei bine, astăzi este o zi specială deoarece ne face plăcere să vă prezentăm noul Cabrio, o mașină foarte importantă și ea pentru noi deoarece este una din primele mașini pe care le-am condus pentru „Mașini, Teste și Verdicte”.

Noul MINI Cabrio este mai lung cu 9,8 centimetri față de Cooper S-ul pe care l-am testat acum doi ani, cu 4.4 mai lată și cu 0.7 cm mai înaltă. Ampatamentul a crescut și el cu 2.8 cm față de cel al modelului anterior. Desigur, designul nu vine cu nimic spectaculos care să ne dea pe spate, practic, la fel ca la toate variantele din trecut, Cabrio este bazat pe hatchback-ul 3-door doar că oferă un soft-top. În premieră, acesta poate fi stilizat cu steagul Union Jack pe materialul textil la fel cum poți comanda acest lucru ca dotare opțională pe 3-door sau 5-door. Noul soft-top are nevoie de 18 secunde pentru a descoperi/ acoperi mașina iar operațiunea poate fi executată până la maxim 30 km/h.

Pe lângă spațiul interior mai mare, portbagajul a fost mărit și el ajungând acum la 215 litri volum standard sau 160 atunci când plafonul este coborât. Scaunele spate pot fi pliate pentru mărirea spațiului pentru bagaje. Ca tehnică, MINI Convertible (sau Cabrio, cum vrei să îi spui tu), poate fi achiziționat de anul viitor ca versiune Cooper de 136 CP, Cooper D de 116 CP (ambele motoare de 1.5 litri, în trei cilindri, turbo) iar S-ul are după cum știm deja 192 CP și va face 0-100 în 7.1 secunde cu atingerea a maxim 230 km/h. La ceva luni după lansare Cooper One va avea un motor de 1.2 litri de 101 CP iar Cooper SD diesel-ul de doi litri de 168 CP. Vârful de gamă John Cooper Works va oferi 228 CP ca în hatchback.