Noua generație Honda CR-V renunță la diesel în favoarea hibridului

2019-honda-cr-v-euro-spec-1

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Honda va aduce la Salonul Auto de la Geneva noua generație a SUV-ului de clasă medie, CR-V, un model destul de apreciat pe Bătrânul Continent.

Designul poate fi catalogat ca o evoluție, nu ca o revoluție, dar mașina pare mai cuminte, mai primitoare, mai de familie, renunțând la orice linie agresivă.

La interior se regăsesc două ecrane de 7”, unul ce ia locul panoului de instrumente, iar al doilea este cel al sistemului de infotainment, ce este tactil. Pentru clienții cu garaje destul de joase, hayonul electric are acum un senzor care detectează obiectele de care s-ar putea lovi acesta.

Mașina va fi propulsată fie de o unitate turbo pe benzină de 1.5 litri luată de la Civic (manuală sau CVT), fie de un nou sistem hibrid format dintr-un motor aspirat de doi litri și două motoare electrice. Interesant este că raportul de transmisie este fix, ca la un model exclusiv electric.

Imediat după lansare va fi disponibil doar benzinarul, hibridul va ajunge la clienți abia în anul 2019.

UPDATE: Honda a lansat un scurt clip de prezentare pentru noul CR-V.