Noul Citroen Berlingo Multispace vine la Geneva

citroen-berlingo-multispace-08

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Grupul PSA începe campania de reînnoire a vanurilor mici (sau Leisure Activity Vehicle cum le numește producătorul), iar primul model din noua gamă este noul Citroën Berlingo Multispace ce își va face apariția publică sub luminile Salonului Auto de la Geneva.

Designul va fi specific fiecărei dintre cele trei mărci, iar noul Berlingo se aliniază la limbajul estetic pionierat de C4 Cactus.

Multispace este exact ce îi spune numele, nu mai puțin de 28 compartimente de stocare fiind la bordul noului van de familie, inclusiv un plafon Modutop și un Top Box în bord realizat prin mutarea airbagului în plafon. Variabilitatea scaunelor optimizează spațiul interior, iar clienții vor avea ocazia să își configureze un Berlingo unic.
Două versiuni de ampatament vor fi disponibile (cu cinci sau șapte locuri), toate cuplabile cu motorizări între 75 și 130 cai putere. Există chiar și o nouă transmisie automată cu opt rapoarte sau 19 sisteme active de asistență ale șoferului.

Anul trecut, Berlingo a fost al doilea cel mai vândut model Citroen după C3 cu 165.000 unități, iar din cele 3.3 milioane unități vândute de-a lungul timpului, 1.7 milioane au fost versiuni Multispace.

Așteptăm noile Peugeot Partner și Opel Combo.