Noul pariu Toyota: SUV-ul de clasă mică C-HR

780010l

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Toyota intră și ea în lupta SUV-urilor mici. Acesta este C-HR, un model care va fi poziționat sub RAV4 chair dacă are dimensiuni exterioare destul de mari. Va fi practic unul dintre cele mai mari SUV-uri de clasă mică. Designul este fantastic și amintește ca stil de ceea ce face Lexus cu SUV-urile sale momentan. Dar permiteți-mi să vă spun că mașina asta arată chiar mai bine decât Lexus NX… Cu linii angulare pe caroserie, cu un plafon înclinat puternic spre spate, cu design de coupe pentru că mânerele ușilor din spate au fost disimulate în montant, C-HR arată agresiv din toate direcțiile. Din păcate, Toyota nu a publicat momentan nicio imagine cu interiorul, mai trebuie să așteptăm puțin…

Dacă este să ne luăm după partea tehnică, mașina asta ar trebui să concureze cu modelele compacte pentru că sub caroseria agresivă stă platforma tehnică a lui… Prius. Asta înseamnă TNGA adică Toyota New Global Architecture. C-HR nu va fi doar hibrid, va putea fi echipat și cu un motor pe benzină, turbo, de 1.2 litri cu 115 CP. Acest motor va fi oferit fie doar cu tracțiune față fie cu integrală și cu o cutie manuală sau una CVT. Doar cutiile CVT vor putea avea fie tracțiune față, fie integrală. Clasic Toyota. Versiunea hibridă va oferi în schimb 122 CP. Pe unele piețe va fi oferită și o versiune de doi litri benzină doar cu CVT.

C-HR va fi produs la uzina de la Sakarya, Turcia, abia așteptăm să vedem interiorul și desigur, să o conducem.