Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.
Sunt puține lucruri mai amuzante pe planeta asta decât să vezi un japonez prezentând presei o mașină la nașterea căreia a participat. O spun fără nici un fel de lipsă de respect, dar în același timp fără a avea capacitatea să mă opresc din râs.
Comicul situației nu vine doar de la bariera lingvistică (îmi imaginez că și pentru ei este la fel de greu să învețe engleza cum este și pentru englezi să învețe japoneza), ci mai degrabă de la exaltarea copilărească, teatrală de care dau dovadă în timpul prezentării. Unii dintre jurnaliști se întreabă chiar de ce oare nu lasă ei pe vreun executiv european să se ocupe de toată treba, fără să ia în considerare că, probabil, pentru un japonez de asemenea nivel, asumarea prezentării nu este doar o datorie, ci o dovadă de respect tocmai pentru jurnaliști (alias restul lumii). Japonezul de la Suzuki, spre exemplu, credea în produsul lui, și asta se vedea în ochii lui mici infinit mai mult decât ar fi putut să arate un discurs venit de la un european.
Cu toate astea, exaltarea prezentă la fiecare frază a fost cu atât mai amuzantă cu cât era legată de toate aspectele noului Vitara. Plecând de la simplul fapt că s-a născut și terminând cu sistemul Adaptive Cruise Control, absolut fiecare capitol al mașinii părea asemuit cel puțin teraformării planetei Marte. Încă odată, this is not bad, it’s just funny. Până la urmă, chiar dacă toată tehnologia de pe Vitara e cunoscută, faptul că ea e prezentă pe un SUV mic, compact, accesibil e o realizare.
Mașina intră pe piață pe un segment în creștere, într-un moment în care piața europeană înregistrează și ea creștere.
Pentru mulți clienți va fi oarecum greu s-o diferențieze de S-Cross, mai ales că mașinile sunt destul de apropiate la dimensiuni și nu extrem de diferențiate din punct de vedere proporții, dar pentru clarificare, iată cum stau lucrurile: S-Cross se bate în clasa Qashqai, în timp ce Vitara vrea să intre în competiție directă cu Juke & Co. Japonezii se bazează în bătălia asta pe design (până la urmă arată ca un SUV, chiar dacă unul mic), pe sistemul de tracțiune integrală AllGrip (patru moduri selectabile, inclusiv un LOCK pentru situații cu aderență precară), pe nivelurile de personalizare a mașinii (culori noi și dotări interioare), pe sistemele de securitate activa și pasivă, conectivitate și, nu în ultimul rând, pe motoare eficiente din punct de vedere consum (există două motoare disponibile, unul benzină și unul diesel, ambele de 1,6 litri și 118 CP).
Rețeta nu e rea. La interior, plasticele sunt plastice, dar noi știm de la S-Cross că în timp ele se mențin bine. Chiar dacă designul este japonez într-un stil tradiționalist așa, fără artificii pentru corazon, comenzile sunt intuitive și butoanele mari, ceea ce le face ușor de folosit. Mai mult (și oarecum surprinzător), display-ul touch are o rezoluție de secol 21 și softul care centralizează comenzile pentru navigație sau conectivitatea cu telefonul este foarte intuitiv. Spațiu e suficient pentru patru pasageri de dimensiuni normale, deși senzația de la volan este că scaunele sunt cumva așezate foarte în față, iar la portbagaj ai 345 de litri disponibili pentru bagaje și posibilitatea de rabatare a banchetei 60 cu 40. N-o să tremuri de plăcere de fiecare dată când o să te îndrepți spre mașină, dar măcar vei avea parte de o compartimentare corectă și de materiale cinstite.
Cam așa de previzibil este și comportamentul mașinii pe șosea.
Suspensia îți transmite informații clare despre suprafața de rulare, dar filtrează suficient de bine încât să nu fie deranjantă. Frânele sunt bine dimensionate nu doar pentru roțile mari, ci și pentru treaba pe care o au de făcut (Vitara e o mașină ușoară, cântărește puțin peste o tonă în varianta benzină și 1,2 tone în varianta diesel), iar în combinația asta doar direcția te face să-ți dorești un feedback mai fidel. Același comportament e prezent și la S-Cross, prin urmare știu că odată ce te obișnuiești cu el nu te mai deranjează, dar acum că am mers cu Vitara după o pauză de Suzuki, senzația artificială a revenit și ea.
Legat de motoare, chiar dacă ambele variante (diesel sau benzină) au aceeași putere și aceeași cilindree, alegerea între ele este simplă și ține de preferințele tale legate de cuplu (180 Nm la benzină, 320 Nm la diesel) și de transmisie: motorul diesel vine doar cu manuală 6 trepte, benzina vine fie cu manuală 5 trepte, fie cu automată. După ce-am mers aici cu benzina automată, deși nu-mi mai plac mașinile cu ambreiaj, mi-e clar că dacă ar fi să aleg, aș merge pe diesel. Benzina se descurcă și dacă ai de făcut vreo depășire, dar pentru că setarea transmisiei are tendința să caute treptele superioare și să țină motorul la turații joase, imediat ce vrei niște ture manevrele par forțate, mai ales din cauza zgomotului.
La fel ca toate detaliile mașinii ăsteia, și sistemul AllGrip este un motiv de mândrie absolută pentru japonezi :). By default, tracțiunea este pe față, astfel încât tot ansamblul să consume cât mai puțin, dar puterea e trimisă pe spate când e nevoie. După cum era de așteptat, sistemul este făcut să te mențină pe drum chiar și pe suprafețe alunecoase (zăpadă, noroi, etc) nu neapărat să te urce pe munți, deși garda la sol e generoasă și roțile sunt mari.
Oricum, concluzia e simplă. Japonezii au pretenții de la această mașină fără pretenții, care ține lucrurile simple. Iar eu sunt extrem de curios să văd cât va mușca legenda asta urbană care începe de la 14.100 de euro din vânzările lui Captur.
