Oficial: BMW Seria 5 2017

p90237240_highres

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Este o practică recentă a lansărilor BMW foarte importante: constructorul german ignoră marile Saloane Auto Europene și ne arată mașinile după ele, când deja lumea s-a plictisit și așteaptă ceva nou. Astfel, acum, pe 13 octombrie, iată noul BMW Seria 5. Aceasta este a șaptea generație a limuzinei de clasă mare BMW, primele șase generații fiind comercializate până acum în peste 7.6 milioane de unități.

Ei bine, iată datele esențiale despre noul BMW Seria 5. Conform mapei de presă și analizei mele profesioniste.

– da, mașina asta arată ca un Seria 7 mai mic. Doar că e mai frumoasă decât Seria 7 pentru că are totuși dimensiuni mai mici. Da, toate BMW-urile vor semăna între ele dar dacă ești suficient de inteligent să mergi să conduci unul vei vedea că asta contează mai puțin. După 1000 de km legați într-un 730d, pe mine personal nu prea mă interesează că interiorul nu e așa frumos ca la S sau că exteriorul pare deja bătrân. La fel va fi, cel mai probabil și la Seria 5.

– lungimea are aproape cinci metri ceea ce înseamnă că ăsta este un Seria 5 al naibii de mare. Lățimea are aproape 1.9 metri iar înălțimea 1.46 metri. Portbagajul a crescut la 530 de litri. Da, e mai mic cu 100 de litri (aproape) ca la Skoda Superb și da, o Skoda Superb de 190 CP diesel full va costa jumătate dintr-un 520d de 190 CP full. Nu te oprește nimeni să îți iei Superb în loc de Seria 5 dar… șmecheria se plătește. Și e frumoasă.

– Seria 5 este cel mai aerodinamic model BMW actual. Are coeficient 0.22. Ha, mai vrei Seria 7?!

– Platforma a fost modificată intens. Sistemul de suspensie la fel. De acum poți comanda direcție integrală pe mașină. Da, ca la Seria 7. Deci, mai vrei Seria 7?! P.S. Direcția integrală merge comandată și împreună cu tracțiunea integrală xDrive.

– mașina va fi disponibilă din februarie anul viitor când sosește și în showroom în România. Patru motoare vor fi disponibile la lansare, benzină sau diesel, tracțiune spate sau integrală; toate modelele vor avea standard cutie cu opt trepte, automată, doar 520d va fi oferit standard cu manuală. Asta este o chestie stupidă pe care nu o voi înțelege niciodată dar dacă mă gândesc că asta va fi versiunea cea mai comandată și că oamenii vor cheltui extra pe cutie pentru ea, nu mi se mai pare o chestie stupidă. Parcă aș lucra la BMW…

– motoare disponibile la 11 februarie 2017, data lansării pe piață:

530i sau i xDrive: motor doi litri, 252 CP, 350 Nm, 0-100 în 6.2 sau 6.0 cu integrală. Consum mediu anunțat 5.4 sau 5.7 cu integrală. Niciodată nu va consuma atât mașina asta chinuită cu un motor de doi litri super-supraalimentat.

540i sau i xDrive: motor trei litri, 340 CP, 450 Nm, 0-100 în 5.1 sau 4.8 cu integrală. Consum mediu anunțat 6.5 sau 6.7 cu integrală. Cam asta ar fi mașina de cumpărat dacă vrei ceva pe benzină tare.

520d sau d xDrive: motor doi litri, 190 CP, 400 Nm, 0-100 în 7.7 sau 7.6 cu integrală. Consum mediu anunțat 4.1 sau 4.0 cu integrală. Da, și eu mă întreb cum naiba consumă mai puțin mașina mai grea, dar mă rog…

530i sau i xDrive: motor trei litri, 265 CP, 650 Nm, 0-100 în 5.7 sau 5.4 cu integrală. Consum mediu anunțat 4.5 sau 4.7 cu integrală. Asta e o bestie după cum puteți vedea la cuplu. Probabil că îl vei conduce și nu vei mai vrea altceva…

– după lansarea inițială vor ajunge pe piață alte trei versiuni de motorizare: primul este un diesel de 190 CP pe 520d EfficientDynamics Edition cu emisii de CO2 de 102g/km și consum mediu anunțat de 3.9 litri pentru 100 km parcurși; în martie 2017 sosește hibridul plug-in 530e cu 252 CP și consum mediu în mod hibrid de doi litri pentru 100 km parcurși, va merge 45 de kilometri cu un plin de baterii; tot în martie vine fantasticul 550i MPerformance cu 462 CP și 650 Nm, tracțiune integrală și 0-100 în doar patru secunde.

– interiorul este aproape identic cu cel al Seriei 7. Nimănui nu-i pasă după cum puteți vedea. Nici chiar mie nu îmi pasă, sincer, nici nu m-am uitat la interior când am condus Seria 7 legat timp de 1000 km.

– dar. DAR. Interiorul ăsta identic cu Seria 7 al noului 5 are dotări noi. De exemplu, sistemul iDrive cu display touch are funcționalități noi și spectaculoase anunță BMW. Felul în care vor fi afișate meniurile va putea fi personalizat după bunul plac și în continuare totul va putea fi controlat prin touch, prin comutatorul rotativ sau prin gesturi (ca la 7, da).

– opțional va fi disponibilă a treia generație de Head-Up Display cu suprafața de afișare mărită cu 70% față de fostul model. Color, rezoluție foarte mare. „Dă să vadă și ochiul meu asta!”.

– ne apropiem cu pași repezi de mașinile autonome. În general și specific la BMW și de asemenea vom putea comanda pe Seria 7 diverse sisteme de asistență, mai spectaculoase și mai capabile ca niciodată.  Steering și Lane Keeping Assistant vor funcțional până la 210 km/h. Vor fi completate de Lane Change Assistant și Intelligent Speed Assist, asistent la manevrele evazive, Crossing traffic warning, Priority warning și Lane Keeping Assistant cu protecție la impact lateral; mașinile BMW vor comunica între ele și vor semnala pericolele întâlnite pe drum;

– cheia „Display” va putea fi comandată și pentru Seria 5 pentru a comanda mașina din ea… ca la 7, boșilor.

– farurile full-LED vor fi standard. Opțional vei putea comanda faruri adaptive cu diverse funcții inclusiv fază lungă ce bate până la 500 metri în fața mașinii.

– BMW promite o antifonare mai bună ca niciodată. Materiale speciale au fost folosite la capitonajul plafonului iar parbrizul a fost tratat special pentru a spori antifonarea.

– scaunele sunt toate noi dar cele față pot fi comandate „multifuncționale” ceea ce înseamnă că pot oferi opt tipuri de masaj.

– sistemul de sunet de top este un Bowers & Wilkins Diamond de 1.400 wați.

– Doamne-ajută la toată lumea. Că #6din49 va exista mereu.