Oficial: Ford F-150

15FordF150_19

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

O altă mașină ce tocmai a fost dezvăluită pentru Detroit și pe care foarte probabil nu o vom conduce niciodată în Europa este pick-ul gigant al celor de la Ford. Noul F-150. Ford spune despre acesta că este cel mai rezistent, cel mai inteligent și cel mai capabil F-150 din istoria acestui model.

Din punctul de vedere al designului, noul F-150 arată foarte bine dar s-a îndepărtat destul de mult de conceptul Atlas care arăta mult mai spectaculos.Per total însă, designul este spectaculos, atât cât putem spune asta despre un pick-up. Asta înseamnă că grila proeminentă arată excelent iar blocurile optice au un design interior al luminilor complet nou și spectaculos.

Interiorul a fost și el redesenat complet și Ford anunță că posesorii de F-150 vor putea să se bucure de dotări precum sistemul de infotainment  SYNC, MyFord Touch cu un display uriaș cu diagonala de opt inch.Observați și portierele cu deschidere diametral-opusă, o dotare mai puțin obișnuită în lumea pick-up-urilor. Un sistem de camere video pentru vedere 360 de grade în jurul mașinii va fi și el disponibil în premieră pe noul model. Pentru anumite versiuni, bena va include din dotarea standard șine pentru încărcarea obiectelor pe roți, după cum puteți vedea și în fotografii.

Platforma tehnică este complet nouă și Ford anunță că este mai ușoară și mai rezistentă ca niciodată. În funcție de versiune, noul F-150 este cu până la 317 kg mai ușor decât fostul model.

Patru motorizări vor fi disponibile: V6 EcoBoost de 2.7 litri, V6 EcoBoost de 3.5 litri și un V8 de cinci litri.

Noul F-150 va fi disponibil începând de anul acesta și va putea fi cumpărat în cinci echipări: XL, XLT, Lariat, Platinum și King Ranch.