Oficial: Toyota FT-1

Toyota-FT-1-14

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Este clar, săptămâna aceasta ne vom îmbolnăvi de nervi datorită Salonului Auto de la Detroit. Pe lângă faptul că deja vedem mașini americane pe care nu le vom conduce foarte curând, iată vești foarte fierbinți și din Asia.

Eh,din Asia, via Toyota, via Calty – studioul de design al mărcii din California. Ceea ce vedeți aici este un concept care prefigurează formele viitoarelor modele de serie ale mărcii dar în același timp celebrează 40 de ani de mașini sport Toyota. În același timp, FT-1 poate fi privit ca un succesor teoretic al celebrei Supra, de unde și asemănarea cu aceasta în anumite zone ale caroseriei. Dacă vă întrebați ce înseamnă FT, asta este foarte simplu – Future Toyota. Doaaahh!!!

Detalii tehnice nu au fost făcute publice și nici nu se va insista foarte mult pe aceste lucruri. Dacă însă aveți jocul Gran Turismo 6, mâine puteți face un update gratuit în urma căruia veți primi în joc FT-1. Și după asta poate ne spuneți și nouă specificațiile tehnice de acolo și cât de puternic este de fapt motorul „ultra-performant pe benzină” amplasat sub capota lungă și parțial… transparentă.

La fel ca și botul mașinii inspirat de forma unei mașini de Formula 1, volanul amintește și el de cel folosit în Marele Circ. În rest, tehnologia de afișare a informațiilor este preluată de la avioanele de vânătoare (de unde altundeva) iar designul este minimalist.

Nu are rost să mai comentăm foarte mult, putem doar să sperăm că zvonurile conform cărora numele Supra va fi reînviat pentru o mașină sport Toyota construită cu ajutorul BMW sunt adevărate. Și că atunci vom vedea ASTA pe străzi, cât mai aproape de minunăția care de mâine va putea fi condusă doar virtual pe PlayStation.