Oficial: Peugeot 308 SW

08sw_1312styp011

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Nici nu ne-am întors bine la muncă în ianuarie că iată una din noutățile pe care le vom vedea la Salonul Auto de la Geneva începând cu patru martie.

Acesta este noul break compact Peugeot, botezat fix cum ne așteptam, 308 SW – asta înseamnă Station Wagon pentru cine încă se mai întreabă de unde vin literele acestea. Iar cel mai important lucru la un SW este portbagajul. Legat de acesta, Peugeot își începe comunicatul oficial cu o laudă de sine și anume că volumul disponibil pentru bagaje în 308 SW este cel mai mare din segment, citez, „is class-leading for the segment”. Aceasta este o afirmație falsă deoarece primul break Honda Civic din istorie, botezat Tourer are anunțat un volum de depozitare de 624 de litri cu care va putea fi cumpărat tot din primăvara anului viitor și deja a fost prezentat oficial la Frankfurt. Puteți citi aici prezentarea noastră sau puteți vedea video din emisiune aici.

Deja nu mai are rost să spunem că Skoda Octavia Combi face parte din segmentul compact deoarece dimensiunile sale uriașe o poziționează clar în segmentul mediu. Dacă însă ne gândim la prețuri, Octavia Combi mai poate fi considerată alternativă la modelele compacte similare iar în acest caz ar fi și ea „class-leading” break cu un portbagaj cu… 610 litri.

Lăsând la o parte aceste detalii de comunicare, Peugeot 308 SW se anunță o mașină absolut impresionantă datorită portbagajului și spațiului interior. Ca lungime, el crește de la 4.253 mm (hatchback) la 4.580 mm lungime iar portbagajul crește cu 140 de litri. Citiți aici primele impresii #giurgeasibratu despre noul 308.

Foarte multe detalii tehnice nu avem, știm doar că toate motorizările de pe hatchback vor fi disponibile și pe break iar platforma tehnică EMP2 îi permite noului SW să fie cu până la 140 kg mai ușor decât fosta generație la motoare comparabile.

Sosește în România în vara acestui an.