Oficial: Range Rover Evoque Convertible

757613111130253431

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

După multe teasere și așteptări iată în sfârșit versiunea de serie a lui Range Rover Evoque Convertible, un moft al celor de la Jaguar Land Rover, dar unul unic în segmentul în care activează cel mai mic model RR. Ideea de 4×4 cabrio nu este deloc nouă și fără a sta pe gânduri îți vine în minte numele Wrangler. În lumea modernă însă, în afară de Nissan, nimeni nu a mai încercat să creeze un SUV cabrio. Chiar dacă imaginile de presă ne înfățișează un Evoque descoperit mergând prin apă, pe zăpadă sau prin deșert, cei care au călcat cel puțin o dată în viața lor într-un off-road mai serios decât un drum de macadam își amintesc că primul lucru pe care l-au făcut a fost să închidă toate geamurile. Este clar că Evoque Convertible va deveni o vedetă a orașelor unde unii vor căuta un cabriolet „altfel” decât ce există ceva. Și dacă mă întrebați pe mine, faptul că mașina va fi produsă în „serie limitată” confirmă că și constructorul nu se așteaptă la cine-știe-ce succes sau la apariția unor concurenți direcți în segment… pentru că de fapt, pe nimeni nu interesează un SUV decapotabil de 50.000 de euro… Mă rog, aproape pe nimeni…

Pentru clienții care vor fi atrași de Evoque Convertible, aflați că mașina va fi disponibilă de la mijlocul anului viitor, va fi oferită doar bazată pe versiunea în trei uși, cu 13 culori de caroserie și doar una de soft-top. Acesta poate fi coborât în 18 secunde și ridicat peste mașină în 21 până la maxim 50 km/h. Din cauza soft-top-ului, portbagajul devine la fel de mic precum cel dintr-o mașină de clasă mică – 251 litri.

Două motoare vor fi disponibile – un diesel de doi litri și motorul pe benzină de 240 CP, ambele cuplate cu transmisia automată în nouă rapoarte pe care noi am testat-o pe un model standard de Evoque. Sistemul Terrain Response va fi oferit pe Convertible ca și toate noile dotări lansate pe facelift.