Ohhh: E 43 4MATIC

16C107_023

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Nici nu s-a lansat bine noua Clasă E că Mercedes-Benz vine cu o versiune sportiv la Salonul Auto de la New York de luna aceasta. Vorbim de fapt despre un Mercedes-AMG E 43 4MATIC, echipat cu motorul biturbo de trei litri ce în momentul de față echipează versiunile „aproape AMG” adică AMG Performance de pe GLE, GLE Coupe, Clasa C Coupe sau Clasa C Cabrio. Doar că, în cazul Clasei E, motorul produce 401 CP (nu 367) și 520 Nm cuplu motor maxim.

Echipat standard cu un kit AMG de exterior, jante speciale de 19 sau 20 de inch și un interior negru cusut cu fir gros roșu plus inserții speciale, E 43 vine din standard cu transmisia 9G-TRONIC, suspensia pneumatică setată de AMG și tracțiunea integrală 4MATIC modificată de AMG să transmită puterea în procent 39% pe față 61% pe spate. El accelerează de la 0 la 100 km/h în 4.6 secunde și se plafonează limitat electronic la 250 km/h.