Opel GT Concept, dezvăluit complet

000 (2)

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Opel a prezentat într-un final, conceptul-vedetă al standului său de la Geneva. Va putea fi văzut la Salonul Auto elvețian începând din 3 martie, senzaționalul concept de „viitoare mașină sport”, GT. Opel spune de fapt că acesta este un concept care ne arată „viitorul mașinilor sport”, fără a menționa clar dacă se referă la întreaga industrie prin ideea conceptuală a mașinii sale fie la viitorul propriu și personal.

Conceptual, vorbim despre o mașină sport de dimensiuni foarte mici, cu tracțiune spate și motor de cilindree mică. Mai precis, conceptul GT are un propulsor de doar un litru, în trei cilindri, turbo (preluat de la noua Corsa, desigur), doar că produce 145 CP. Mașina mai este echipată cu o transmisie secvențială cu padele pe volan și diferențial autoblocant mecanic. Performanțele par a fi în regulă pentru un motor așa mic – 0-100 în sub opt secunde și viteză maximă de 215 km/h.

Cu un design spectaculos cu o față inspirată de conceptul Monza mai vechi pe care au fost montate faruri cu tehnologia aflată acum pe Astra – IntelliLux LED (artificiu de marketing), GT are camere amplasate către spate în dreptul aripilor față iar informația este trimisă la interior pe două display-uri ce țin loc de oglinzi retrovizoare.

Acum să sperăm că treaba asta va ajunge în producția de serie și ne va face să uităm de Toyota GT86. Gen.