Peugeot 508 se transformă din berlină în fastback

2018-Peugeot-508-2

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

A venit timpul ca Peugeot să înlocuiască modelul său de clasă medie, 508, cu o nouă generație, iar Salonul Auto de la Geneva este ocazia preferată pentru a prezenta noul vârf de gamă francez.

Acesta este noul Peugeot 508 și contrar aparențelor, nu mai este un sedan, ci un fastback cu cinci uși. Leul din Hexagon numește Audi A5 ca cel mai apropiat rival pentru ultima lor creație, dar clienții tot ca un rival pentru Passat & Co îl vor vedea.

Designerii francezi s-au uitat la Renault Talisman și au zis “vrem și noi lumini de zi alungite”, apoi s-au uitat la Lexus IS și la Mitsubishi Lancer și au spus “în spate vrem o combinație a celor două modele”. Lăsând gluma la o parte, mașina arată bine, designul este curat, iar proporțiile sunt aproape perfecte. Bravo Peugeot.

Într-o perioadă când toți producătorii măresc mașinile de la o generație la alta, constructorul francez a scurtat noul 508 cu 80 mm, el măsurând acum 4.750 mm. Fastback-ul este mai scund și dispune de un ampatament mai scurt, de 2750 mm. Cu toate acestea, volumul portbagajului a crescut de la 473 litri la 485, iar accesul a fost îmbunătățit datorită apariției hayonului.

508 este construit pe platforma PSA EMP2, platformă folosită de diverse modele de la 308 la DS 7 Crossback, este mai ușor cu 70 kg față de modelul pe care îl scoate la pensie, dispune de un sistem de direcție electric, punte spate multi-link și amortizoare adaptive pe versiunile superioare.

Cinci motorizări vor fi disponibile la startul vânzărilor, două benzinare de 180 și 225 cai putere și trei dieseluri de 130, 160 și 180 cai putere. Doar dieselul de 130 cai putere poate fi cumpărat și cu o transmisie manuală cu șase trepte, restul venind în standard cu noua transmisie automată cu opt rapoarte.

Pentru cei prietenoși cu mediul, constructorul din Sochaux va o versiune plug-in hybrid până la finaul anului.

Noul Peugeot 508 va fi asamblat în fabrica PSA Mulhouse alături de 308 și DS 7 Crossback, iar primele modele vor ajunge pe străzi începând cu luna septembrie a acestui an.