Peugeot Pick Up: model chinezesc recarosat

2017-peugeot-pick-up-14

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Puțină lume știe despre Hoggar, pick-up-ul Peugeot bazat pe 208 care din păcate nu se mai fabrică.

Nu trebuie să plâgem după el, deoarece compania franceză a lansat de curând modelul Pick Up, o camionetă full-size de data asta.

Nu e nevoie să stați cu ochii în patru după el pe străzi, deoarece nu va fi vândut decât în Africa, acolo unde astfel de modele sunt foarte populare.

Trebuie menționat că Pick Up nu este o creație Peugeot, ci este un Zhengzhou Nissan Auto Rich New (doar chinezii se pot gândi la o astfel de denumire) recarosat.

Cu dimensiuni de 5.08 x 2.1 x 2.15 metri, o benă lungă de 1.4 metri și o sarcină utilă de 815 kg, acesta este oficial cel mai mare Peugeot din istorie.

Motorizarea nu va impresiona pe nimeni, dar își va face treaba fără să comenteze prea mult. Este vorba despre un turbodiesel de 2.5 litri ce dezvoltă 115 cai putere și 280 Nm. Cutia manuală cu cinci trepte este singura disponibilă fie pentru versiunea cu tracțiune spate, fie pentru versiunea cu tracțiune integrală.

Peugeot nu a făcut publice imagini cu interiorul, dar declară că este unul deosebit de spațios. Printre dotările standard se află aer condiționat (cred și eu, având în vedere că se va vinde în Africa), gemuri electrice, radio cu CD player (mai există așa ceva?), USB, oglinzi ajustabile electric, două airbaguri frontale, ABS cu EBD și senzori de parcare spate.

La vânzare din septembrie, Peugeot Pick Up va fi disponibil doar în configurația Double Cab.