Primul test cu monstrul Audi SQ7: 435 CP și 900 de Nm

AudiSQ7_30101421

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Sunt 4 ore de când am coborât din SQ7, tocmai a decolat avionul spre casă și încă mi-e un pic rău. Nu de la turbulențe, ci de la cum am condus mașina pe serpentinele din Franța. Să vă explic.

Acesta este, acum, cel mai puternic SUV diesel de serie din lume. Motorul V8 de 4 litri este complet nou, are 435 de cai și un cuplu maxim de 900 de Nm disponibil de la 1.000 rpm (!!!) și până pe la 3250 rpm. Mașina cântărește peste 2,2 tone, dar accelerează de la 0 la 100 de km/h în 4,8 secunde și e plafonată electronic la 250 de km/h.

Cum se întâmplă toate astea? De ce?

Păi fiți atenți. În afară de două compresoare convenționale, care funcționează cu gaze de evacuare și care sunt activate selectiv, în funcție de sarcina la care supui motorul, acest 4.0 TDI se mai folosește la viteze mici de încă un compresor, dar de data asta electric, pentru a elimina, practic, turbo lag-ul. Compresorul asta electric se învârte cu până la 70.000 de rpm (!!!) pentru a pune la dispoziție în mai puțin de 250 de milisecunde (!!!) energia boost de care este nevoie pentru livrarea puterii.

De fapt, singura întârziere din momentul în care tu gândești că vrei să accelerezi până când mașina accelerează fulminant ține de timpul care se scurge de când creierul tău transmite informația că vrei să accelerezi spre talpa dreaptă. Bine, de fapt mai e și acolo o întârziere aproape imperceptibilă, căci pedala de accelerație e și ea un pic moale, dar în momentul în care motorul a primit semnalul, practic se dezlănțuie iadul. Nu glumesc, puterea vine atât de tare, încât nu doar că mașina țâșnește, dar pe modul Dynamic mai păstrează tendința de a merge tare chiar și o fracțiune de secundă după ce ridici piciorul din gaz.

It’s UNCANNY, cum zice englejii.

Mai departe, surprizele continuă. Odată ce ai pus puterea pe asfalt prin quattro, începe distracția de a ține mașina pe șosea. În mod normal, Q7 vine cu bare stabilizatoare hidraulice, care își fac treaba absolut onorabil. Dar pentru SQ7, inginerii de la Audi au gândit o stabilizare anti ruliu activă ELECTROMECANICĂ (!!!), care are câteva avantaje: răspunde în mai puțin de 300 de milisecunde (!!!), nu necesită întreținere (pentru că nu folosește ulei) și se folosește de un cuplu de până la 1200 de Nm (!!!!!!!!!!) pentru a stabiliza mașina pe viraje. Specificațiile de pe hârtie sunt impresionante (hence atâtea semne de exclamare), dar sentimentul pe care-l ai pe serpentine cu acest mic autobuz în blană este o amestecătură de surpriză cu #nupotsacredasaceva. Serios, e uimitor.

Secretul acestor două USP-uri, compresorul electric și stabilizarea electromecanică anti ruliu, este un subsistem electric de 48 de volți de care inginerii de la Audi sunt foarte mândri. Unul dintre ei chiar a încercat să-mi explice de ce 48 de volți sunt mai buni decât 12, dar m-a pierdut soon after.

Adică dacă despre culbutori mai știu ceva, la amperi chiar nu mă pricep.

Anyway, ideea pe care trebuie s-o rețineți este că, mulțumită acestui subsistem șmecher de 48 de volți, SQ7 nu doar că pleacă de pe loc ca din pușcă, dar poate fi și ținut pe viraje la viteze la care în mod normal inerția și-ar fi făcut liniștită treaba.

Tot la treaba cu agilitatea pe viraje contrubuie și direcția integrală activă, sistem care face ca și puntea spate să vireze fie în acelasi sens cu roțile față, la viteze mari, fie în sens opus, la viteze mici, imperceptibil ochiului, dar extrem de eficient.

Ce să vă mai zic…

Da, trebuie să mai știți că mașina are „sound actuator” care o face mai sonoră dacă selectezi modul de condus Dynamic, trebuie să mai știți că în afară de modul Dynamic mai există Allroad, Efficient, Comfort, Auto și Individual (unde poți să setezi tu mai mulți parametri), trebuie să mai știți că direcția este electromecanică și că suspensia este făcută în mare parte din aluminiu și că pneumatica cu „S specific tuning” este standard.

Opțional, se poate bifa diferențial sport, care variaza cuplul între roțile spate.

Iar dacă vă întrebați cum se face că Audi continuă să vorbească despre TDI cu atâta aplomb, o să vă dau aici cu copy paste și cele două paragrafe din hârtiile oficiale care fac referire la emisii și la Statele Unite ale Americii.

The innovative thermal management and sophisticated measures in the crankshaft and camshaft drive reduce friction. With the combination of a NOx oxidating catalytic converter and a downstream SCR catalytic converter, which is integrated into the diesel particulate filter and uses AdBlue injection to reduce oxides of nitrogen, the V8 TDI has a particularly efficient emissions control system.

The biturbo V8 combined with the EPC is a core element of the global Audi diesel strategy. With high torque even at low engine speeds and low consumption figures, it is also ideally suited for markets such as the United States.

Mai mult decât atât, Audi spune că acest V8 biturbo cu Electronic Powered Compressor este „core element” al strategiei globale diesel Audi.

Și acum, celelalte chestii pe care trebuie să le mai știți:

Prețuri pentru România nu avem deocamdată, lansarea internațională se va întâmpla pe la mijlocul lunii iulie, dar precomenzi pot fi date mai devreme. Mașina va fi bine echipată din standard, cu dotări care în mod normal pe un Q7 ar însemna cam 10.000 de euro.

Vai, ce mașină au făcut oamenii ăștia. CE MAȘINĂ!!! Rar găsești așa combinație de rafinament la interior, putere și agilitate.

P.S. Consumul meu, pe 300 de km de mers pe modul Dynamic, foarte agresiv, pe serpentine, a fost de 14 litri la 100 de km parcurși. Dynamic, foarte agresiv, pe serpentine.

P.P.S. În imagini aveți 3 variante de SQ7: unul gri, unul albastru, unul alb. Cel alb are pachet Night, ceea ce înseamnă că elementele de caroserie distinctive SQ7 (bandouri laterale pe uși, capace oglinzi, grilă) sunt vopsite în negru. Also, modelul alb are jante pe 20 (standard pe SQ7), cel gri are jante pe 22.