La marginea succesului: primul test cu Ford Edge

Edge_Sport_033

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Ford Edge este una din acele mașini vândute în America și despre care noi europenii vorbeam cu interes și doar speram ca într-o zi Ford să o aducă și la noi aici în curtea noastră mică. Mică, dar care devine mare pentru că SUV-ul devine din ce în ce mai important ca tip de mașină pe continentul nostru. Ford își mărește gama de SUV-uri comercializate în Europa cu SUV-uri pentru că astea sunt mașinile vedetă ale momentului. Edge este deja un succes pentru că din 2007 și până acum s-au vândut 1.4 milioane de unități în toată lumea. Cel mai bun an a fost 2015 când Ford a vândut peste 225.000 de Edge fiind ajutat desigur de piața din China unde vânzările au explodat când mașina a început să fie construită local. Despre asta și despre ce înseamnă și cum se conduce Edge-ul care ajunge și pe piața noastră din iunie, în cele ce urmează…

Deși Ford spune că are concurenți direcți pentru Edge printre SUV-urile premium medii – Audi Q5, Volvo XC60, de exemplu, eu spun că nu este cinstit să te compari cu mașinile astea. Deși adevărul este că fiecare face ce vrea și se compară cu cine vrea, ar trebui totuși să respectăm ceea ce sunt alții dar mai ales ceea ce suntem noi. Fiecare dintre noi. Pentru a fi premium, trebuie să ai un preț premium. Nu poți veni cu o mașină cu doar două motoare în patru cilindri (de fapt unul singur, cu două trepte de putere) să te arunci în luptă cu modele disponibile cu o gamă extrem de largă de propulsoare. Nu poți veni doar cu o opțiune de cutie automată și aceea să fie condiționată de unul din cele două motoare disponibile… și aș putea continua.

Unde punctează corect Ford cu Edge este nivelul de dotări.

Disponibil în trei echipări, Trend, Titanium și Sport, Edge este dotat foarte bine chiar din standardul Trend și deși încă nu avem prețurile complete, probabil că un Sport full-full va costa undeva comparativ cu prețurile modelelor cu adevărat concurente. Ceea ce vă pot spune oficial, conform oficialilor Ford România, este că dacă vei aduce, cel puțin în teorie, un Edge de 180 CP la nivel de dotări similar cu un Audi Q5 cu motor diesel cu putere similară, prețul lui Ford va fi mai jos cu 5-10%. Asta contrazice cumva ideile mele de mai sus, dar… continuând ideea comparației cu o mașină premium, Edge stă bine doar la capitolul dotări standard, altfel, ca tot ce înseamnă brand, imagine de marcă, tehnică – este și va fi inferior concurenților săi imaginați de Ford. Plus: pentru 5-10% avantaj cred că un client român va cheltui în plus pentru marca premium.

Pentru mine unul, Edge concurează cu adevărat, atât ca prețuri cât și din punct de vedere concept și poziționare – Hyundai Santa Fe și KIA Sorento. De anul viitor, mai sosesc două mașini în horă: Skoda Kodiak și Renault Koleos. O singură mențiune mai am: Edge este oferit doar ca versiune cu cinci locuri și așa va și rămâne. Un Edge cu șapte locuri este prima mașină Ford produsă în China dar doar pentru China, așa este și așa va rămâne, conform celor de la Ford. Edge-urile destinate pieței globale mai puțin China sunt construite în Canada. Pentru noi, europenii, mașina asta este nouă dar de fapt, în America Edge se află la a doua generație. E nevoie de ajutor peste Ocean în gama Ford de SUV-uri pentru că europenii sunt mai înnebuniți ca niciodată după acest tip de mașină.

Din 2005 în 2015, înmatriculările de SUV-uri au crescut constant în Europa ajungând ca anul trecut să se vândă mai bine atât decât modelele de clasă mică cât și cele compacte… Creșterea a fost atât de puternică și constantă (mai puțin în anii fatidici 2008 și 2009, desigur) încât în 2013 s-au înmatriculat în Europa peste două milioane de unități în condițiile în care întreaga piață auto a avut cel mai mic volum din 2000…

Din 29 de țări europene în care vânzările de SUV-uri au crescut anul trecut, în 10 dintre ele acest tip de caroserie a fost cel mai vândut din țară… Chiar și în România, în 2015 s-au vândut cu 28% mai multe SUV-uri decât în 2014. Se presupune acum că la nivel european piața de SUV-uri va atinge 26% din total iar în 2020 cifra va crește la 33%. Asta înseamnă, conform acestor statistici optimiste că în doarpatru ani s-ar putea înmatricula anual în jur de șase milioane de SUV-uri în Europa noastră dragă.

Edge vine în gama actuală de SUV-uri Ford alături de micul EcoSport și de Kuga cu facelift care sosește în România la finele acestui an.

Pentru că „prăjitura” din care vrea să se înfrupte este foarte mare, Ford promite alte două modele SUV, „în clase în care nu activează momentan cu un astfel de model”, în următorii trei ani. Cu ajutorul lui Edge, compania speră să treacă anul acesta de cifra de 200.000 de SUV-uri vândute în total pe continent. România este o țară mică, cu o piață mică dar după cum am spus mai sus, vânzările cresc și aici astfel că oficialii Ford România spun că speră să vândă 200 de unități în acest an. Când veți afla luni prețurile de la noi (avem embargo până atunci) veți vedea că este posibil pentru că poziționarea Edge în țara noastră, cel puțin financiar vorbind, este bună.

Sunt acum atât de multe SUV-uri disponibile în lume încât este greu să le ceri oamenilor să le așeze cum trebuie pe categorii. Voi scrie mult despre asta în viitorul apropiat pentru a înțelege toată lumea care cu cine se compară și de ce. Strict pe subiectul Ford, Ecosport concurează cu SUV-urile cele mai mici gen Mazda CX-3 sau Nissan Juke. Kuga este o treaptă mai sus… cu Tiguan sau Sportage, de exemplu. Edge și mai sus, cu Santa Fe, Sorento și orice va mai fi construit pe platforma de clasă medie. Pentru că da, sub Edge stă o platformă de Mondeo, modificată: ecartamentele sunt mai mari, ca și consolele. Ampatamentul este similar. Deci: orice SUV va fi construit pe o limuzină de clasă medie de tip Passat, Mondeo, Talisman – va concura Edge. Simplu.

Când m-am urcat în mașină mă gândeam… „are platformă de Mondeo și e construită în SUA. Aoleu, mai rău, în Canada… și aoleu, europenilor de la Ford le-a luat aproape doi ani să o seteze pentru continentul nostru…”. Și nu suna deloc bine pentru că de obicei, europenii „pregătesc” o mașină pentru Europa stricând-o, făcând-o „bună pentru Nurburgring”. Nu este cazul la Edge și Doamne, oh, Doamne, Slavă Cerului, au reușit să NU o europenizeze. Este foarte simplu: Edge este unul dintre cele mai reușite SUV-uri pe care le-am condus eu în ultimii ani, mai ales din punctul de vedere al trenului de rulare și cum te simți la volan. Fraților, mașina asta este atât de americană totuși încât te vei îndrăgosti de ea instant. Este mare, pătrățoasă, grea. Da, are 1.9 tone și probabil că inginerii nemți de la alte mărci sau cei japonezi râd pentru că cei de la Ford nu au avut ce să facă. Platforma este ranforsată mult în partea din spate pentru ca americanii și canadienii să-și care casele după Edge la Sfârșitul Lumii. Da, de asta e mașina grea, pentru că „trebuie să tragă mult”. Americans, I know. Ei bine, aceste ingrediente, mare, pătrățoasă, grea, te fac să te simți că ești la volanul unui tanc, cum ar zice românii.

Edge are „prezență scenică” pe șosea.

Simți la volan că ești înconjurat de o armură, că miști o chestie mare pe șosea și o faci cu ușurință. Și dacă cineva ți-ar scoate în cale un zid, ai trece peste el ca peste o bordură. În același timp, Edge este extrem de silențios la interior. Doar peste 3.000 rpm se aud motoarele diesel, geamurile sunt duble pe față și mașina este echipată în standard cu un sistem de anulare activă a zgomotului – ca la căștile cu active noise cancelling. Ar putea nici să nu fie asta explicația, cui îi pasă când mașina asta este atât de silențioasă? Ca și cum asta nu ar fi fost suficient, vă spun că suspensiile sunt magice. Fără amortizoare controlate electronic, fără perne de aer, cu jantele de 19 de pe Titanium sau cele de 20 de pe Sport, Edge este remarcabil. Este extrem-extrem de confortabil și plăcut și nu am reușit să dau de niște drumuri atât de proaste încât să fac mașina să aibă zgomot de suspensie. Din punctul de vedere al silențiozității suspensiei în lucru, Edge este mai bun decât mașini mult mai scumpe cum ar fi Volvo XC90 sau chiar X5… Cred că doar în Touareg cu suspensie standard (nu pneumatică) să mai fie așa liniște și pace…

Deci, ca rulare și cum se simte la volan, Edge este caracterizat de confort, silențiozitate, un sentiment de impunere și satisfacție, soliditate… că ai putea face orice cu mașina asta și ea nu se va strica. Mai departe însă, avem nevoie de un motor mai puternic. Cel de 180 CP se mișcă bine până pe la 100 pe reprize dar datorită cutiei manuale nu te vei putea bucura de mașină cum trebuie. Pur și simplu nu ai cum să schimbi treptele fără a avea o mișcare interțială longitudinală în mașină, abia de la treapta 4 în sus poți spune că mașina nu se mai mișcă aiurea înainte când ridici piciorul din ambreiaj… Peste 100 km/h, motorul devine leneș oar de la 130 în sus chiar enervant de leneș. Sunt 180 CP pe 1.900 kg. 210 CP de pe motorul biturbo nu sunt nici ei suficienți și sincer, Ford, te rog frumos, pune-ne și nouă minim 250 CP și 550 Nm pe tancul ăsta frumos. Și poate nu-l faci manual pe motorul ăsta puternic, totuși.

Ca direcție, ca orice Ford, Edge stă bine.

Sistemul standard de direcție este mulțumitor de precis pentru o mașină atât de mare în termeni de ușurință în manevrare și precizie pe viraje. Mașina este înscrisă rapid pe trasa dorită dar aveți grijă că inerția este mare și dacă începeți cu slalom-uri, veți vedea reversul medaliei suspensiilor minunate. Nu avem ruliu mare dar când se tot mută masele mari pe punți începi să simți totuși că ești într-un SUV. Dar, repet, nici în Mondeo nu există suspensii atât de frumos setate ca în Edge… Există și un sistem de direcție activă – montat și pe Galaxy și S-Max, Adaptive Steering, cu două setări ce pot fi accesate din meniul disponibil prin intermediul comenzilor de pe partea stângă a volanului: Comfort și Sport. Ei bine, în premieră absolută, acest sistem de direcție este integrat complet în volan și variază atât tăria direcției cât și demultiplicarea. În funcție de viteză sau dacă stai pe loc, demultiplicarea poate fi scurtată în sensul că la staționare de exemplu ai de la maxim stânga roți virate la dreapta doar două ture de volan. La BMW și sistemul său similar ai o tură jumătate. Iar la sistemul de direcție standard de pe Edge, două ture jumătate. Deci strict vorbind pe Ford, eu aș merge pe sistemul standard de direcție pentru că îmbunătățirea nu este atât de mare plus că, în primii centimetrii în care virezi stânga sau dreapta, la Adaptive Steering simți o lipsă de precizie și un control artificial pe care nu le regăsești și la direcția standard. Nu vă speriați, puteți trăi și cu Adaptive Steering eu doar am vrut să vă spun că nu e cazul să cheltuiți extra pe ea în ideea că „se schimbă mașina de la direcție, domle”.

Nu pot să închei fără a mai face trei mențiuni: consumul este destul de mare la ambele motoare… 7-8 în afara orașului la 180 CP și puțin mai mult la motorul de 210 CP dacă mergi încet. Dacă te grăbești românește, consumul sare la 13-14. În oraș probabil că vei scoate 12 în aglomerație. A doua mențiune: interiorul este un copy/ paste de la Mondeo dar materialele sunt finisate european. Pe versiunile de top testate de mine am găsit plastice enervante doar în partea de jos a bordului și desigur pe consola centrală dar până la o nouă generație, nu avem ce să facem cu acestea. A treia mențiune – nu trebuie să fii off-roader ca să conduci mașina asta prin teren accidentat. Ai o gardă la sol mare de 20 cm iar sistemul de tracțiune integrală este destul de simplu: pleci cu față aproape complet și se poate muta electronic, automat, până la 70% din cuplu spre spate.

Nu traversezi Everestul cu Edge dar merge să te urci puțin pe munte.

Pentru mine, Edge este mașina care duce Ford la marginea succesului pe care și-l dorește de la SUV-uri în Europa. Mașina este atât de mare la interior, bine echipată indiferent de nivelul de echipare, se conduce atât de frumos și te face să te simți atât de bine la volan încât uiți că arată excelent și că… este totuși construită peste Ocean. În această idee, dealerii din Europa inclusiv cei din România se vor baza mult pe stocuri pentru ca scurta timpul de livrare. Adică vor fi de toate pentru toți. Revin cu prețurile… Până atunci, Canada, nu te supăra, de data asta – THANK YOU VERY MUCH!