Este o familială electrică, cu două surse de energie. Și o demonstrație care ne spune că este posibilă reducerea cu 90% a emisiilor CO2 pentru întreg ciclul de viață al automobilului, „din leagăn la mormânt”.
Renault ne spune din start că acest concept reflectă viziunea companiei despre o mașină care să răspundă provocării mobilității cu emisii reduse de carbon. A fost dezvoltat pentru a explora maximizarea procesului de decarbonizare pentru întreg cliclul de viață, de la concepție, până la momentul retragerii și reciclării.
Totuși asta nu i-a oprit pe francezi să găsească linii frumoase pentru această mașină de familie – un cross-over de 4,9 metri lungime, care ar putea anunța și o nouă direcție în estetica segmentului superior al mărcii.
Platforma tehnică este la rândul ei ieșită din comun. Vedem un automobil cu propulsie electrică, dar cu două surse de energie. Există o baterie de 40 kWh care alimentează motorul electric pentru drumurile zilnice obișnuite. Însă avem și o celulă cu hidrogen pentru drumurile mai lungi.
Decarbonizarea
Este un obiectiv cheie pentru Renault, impus prin legislație, dar și principial, pentru că marca franceză și-a propus să ajungă la zero emisii CO2 net până în 2040 în Europa și până în 2050 la nivel global.
Renault Embleme explorează metode de fabricare și tehnologii pentru a reduce cu 90% emisia de gaze de seră (echivalente CO2) pentru ciclul de viață (prin comparație cu un vehicul similar produs astăzi). Embleme țintește un total de numai 5 tone de CO2 de la concepție până la eliminare.
Pentru a realiza acest lucru, proiectul a implicat o multitudine de combinații inteligente, credibile și viabile: materiale reciclate cu o amprentă redusă de carbon, materiale naturale, procese de producție bazate în întregime pe energie regenerabilă, implementare generală a pieselor reutilizate și circularitate etc. Aceeași filosofie a fost aplicată și în ceea ce privește alegerile tehnice, inclusiv pentru grupul motopropulsor.
Designul
Ni se propune o abordare nouă a luminilor – un element important în asocierea pe care oamenii o fac de obicei între vehicule și mărcile de care aparțin. Și vedem o deplasare evidentă către linii curbe, cu forme fluide.
Asistăm la un melanj de linii care caracterizează un coupe și un break în jumătatea superioară, apoi combinate cu cele proprii unui SUV în jumătatea inferioară.
Se remarcă un ampatament lung (2,9 metri), pasaje proeminente pentru roți (inclusiv cu adaosurile negre de rigoare) și o gardă la sol rezonabilă, dar înălțimea totală rămâne totuși joasă, la 1,52 metri.
S-a pus accent pe aerodinamică dincolo de limitele normale pentru o mașină de familie. Ni se spune că podeaua este inspirată din Formula 1, iar difuzorul spate, volumele și prizele evidente, precum și jantele „întregi” au fost create pentru a optimiza trecerea aerului, fie pentru răcirea componentelor, fie pentru eficientizarea înaintării.
La intersecția dintre rigorile ecologice și cele estetice a fost și selecția materialelor și a proceselor de fabricare. Motiv pentru care echipa a eliminat tot ce ar fi adăugat kilograme suplimentare fără o justificare serioasă, masa totală coborând la 1.750 kg, inclusiv bateria.
Platforma tehnică
Renault Embleme este un vehicul hibrid, dar nu în combinația cunoscută – termic / electric. Avem o dublă sursă de energie, dar propulsia este integral electrică.
Nevoile curente sunt asigurate de o formulă convențională care are la bază un motor electric de 160 kW (217 CP) alimentat de o baterie de 40 kWh reîncărcabilă de la rețea, despre care ni se spune că este mai ușoară, mai ieftină și mai prietenoasă cu mediul decât una tipică a unei mașini familiale de cursă lungă (long-range). Însă platforma AmpR Medium RWD (tracțiune spate) include acum și o celulă de combustibil cu hidrogen, gata să preia rolul de sursă energetică pentru drumuri lungi.
Celula de tip PEMFC (proton-exchange membrane fuel cell) funcționează cu hidrogen dintr-un rezervor de 2,8 kg, oferind puterea necesară pentru călătorii lungi, cu o eficiență maximă de aproximativ 60%.
Renault nu dă cifre precise referitor la autonomiile teoretice, însă menționează „câteva sute de kilometri” pentru funcționarea pe baterie. Totodată ne spune că vehiculul ar fi capabil să parcurgă o distanță de până la 1.000 km la fel de rapid ca un vehicul termic: fără încărcare electrică, dar cu doar două opriri pentru realimentarea cu hidrogen – mai puțin de cinci minute de fiecare dată – pentru o autonomie de 350 km la fiecare alimentare.
Teoretic, într-o călătorie tipică între Paris și Marsilia, 75% din energia electrică consumată de vehicul ar fi produsă de celula de combustibil, fără alte emisii decât apa.
Deocamdată nu sunt disponibile mai multe informații tehnice și nici imagini cu interiorul. Conceptul va fi expus la Paris Motor Show 2024 (14-20 octombrie).
Imagini: Renault
Linkuri:
https://www.renaultgroup.com/en/
https://www.renault.ro/
- Pentru ALTE ARTICOLE vizitează categoriile noastre AUTO, MOTO, EXPERIENȚE, OPINII, STIL.
- MULTE ALTE teste, prezentări, discuții cu/despre mașini, motociclete, Formula 1, accesorii și călătorii găsești la SuperSpeed pe YouTube, aici.
- Dacă nu știi CE MAȘINĂ SĂ ÎȚI CUMPERI, află părerea noastră despre oferta actuală pe cemasina.superspeed.tv, aici.
- Nu uita că POȚI VEDEA emisiunile SuperSpeed la PRO•TV și pe VOYO, aici.