Nu știu dacă mai ține minte, dar prima generație a lui Mercedes-Benz Clasa G W463 a avut și o versiune pick-up în două uși. Ulterior a apărut G 650 Landaulet, dar aia e altă poveste.
Mansory a vrut să învie ideea unui off-roader cu două uși, dar și cu benă pentru diferite obiecte, așa că a pregătit pentru Salonul Auto de la Geneva (care nu s-a mai ținut) acest Star Trooper Pickup desenat cu ajutorul lui Philipp Plein. Mie îmi place, gusturile nu se discută, păcat că nu am bani să îmi iau așa ceva.
Ampatamentul a fost scurtat, s-a montat acest colant camuflaj și s-au optat pentru un set de jante negre de 23″. Evacuările laterale sunt complet noi, treptele pe care urci în cabină sunt complet electrice, iar pachetul aerodinamic a fost îmbunătățit, apoi stricat cu ocazia benei.
Chiar și așa, avem sub capotă celebrul M177 AMG, un V8 biturbo de patru litri ce dezvoltă 585 CP și 850 Nm în standard sau 850 cai putere și 1.000 Nm în cazul de față. Star Trooper Pickup poate atinge 100 km/h în doar 2.5 secunde, ceea ce o face una dintre cele mai rapide cărămizi din lume. Nu vă așteptați să mai prindeți una dacă vreți să vă achiționați așa ceva, doar șapte unități vor fi vreodată construite, iar toate au fost deja adjudecate.