Suzuki Jimny pregătit de Dakar by Delta 4×4

6f394188-suzuki-jimny-paris-dakar-look-by-delta4x4-3

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

M-am săturat să tot scriu articole despre Jimny (cred că am aproape 20) și mașina să nu apară încă pe piața din România. HAI, SUZUKI!!!

Revenind, acesta este un Jimny preparat de cei de la Delta 4×4 și este făcut să omagieze Suzuki LJ80 ce s-a produs între 1978 și 1982 și care a participat la raliul Paris-Dakar în 1982. Imaginează-ți cum e să faci Dakarul în așa ceva.

După cum se poate observa din imagini, Jimny-ul actual a primit numere de concurs și stickere similare cu micuțul LJ80, însă dacă ne uităm pe dedesubt vedem un lift kit de 50 mm pentru o gardă la sol considerabilă, jante Legacy Forged 8 x 16″ cu anvelope Mickey Thompson Baja STZ 285/75/16. Niște distanțiere ma pot ridica garda la sol cu încă 30 mm, dar nu știu dacă chiar ai nevoie de așa ceva.

Hai să vorbim puțin de prețuri:

  • Lift kit – 990 Euro
  • Jantele + anvelope – 3.800 Euro
  • Distanțierele – 850 Euro
  • Far suplimentar situat în spatele oglinzii laterale stânga – 390 Euro
  • Bull bar – 390 Euro
  • Bare pe plafon – 900 Euro
  • Troliu – 1.200 Euro

Ne-am duce la cei de la Delta 4×4 să ne facă o asemenea bijuterie, dacă s-ar vinde în România.