Tama EV, povestea primei mașinuțe electrice Nissan

1317189824233050906

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Se poate spune că Nissan are o istorie de peste 70 ani în fabricarea de autovehicule electrice, deoarece imediat după terminarea celui de-al Al Doilea Război Mondial, petrolul era în cantități limitate, iar electricitatea era abundentă, motiv pentru care o companie numită Tokyo Electro Automobile Co Ltd (companie ce a fost cumpărată ulterior de Nissan) a lansat vehiculul Tama EV, o mașinuță electrică ce dezvolta 4.5 cai putere.

Aceasta avea numai 3.035 mm lungime, 1.230 mm lățime și 1.630 mm înălțime, însă ampatamentul său de doi metri îi permitea să găzduiască patru pasageri fără probleme, drept pentru care a fost folosită ca și taxi sau în alte roluri asemănătoare până în 1950.

Deși cu ajutorul bateriei sale de 162Ah, mașinuța era cotată la 65 km autonomie și avea o viteză maximă de 28 km/h, în testele de performanță realizate de Ministerul Comerțului și Industriei, Tama EV a reușit o viteză maximă de 35.2 km/h și o autonomie de 96.3 km, destul de impresionant pentru tehnologia de acum 70 ani.

Abia în 1970 am putut vedea primul vehicul electric ce purta emblema Nissan, conceptul 315x, însă Tama EV va rămâne pionierul modelelor lipsite de emisii pentru producătorul japonez.