TT RS cu patru portiere și gardă la sol ridicată, noile Audi RS Q3 și RS Q3 Sportback

Audi RS Q3 Sportback

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Audi RS Q3 rămâne singurul SUV ultra sportiv creat sub emblema Audi Sport, iar acum a venit momentul pentru o nouă generație. Mai mult, nemții au lansat și o versiune RS Q3 Sportback.

Estetic vorbind, ambele modele prezintă o grilă Singleframe de dimensiuni mari vopsită în negru, un pachet aerodinamic agresiv cu guri de aerisire proeminente și aripi evazate. Este incredibil cum am ajuns să avem jante de 20 inch pe modele compacte, ba chiar unele de 21 inch pe lista de opționale opționale. Spatele se dă de gol prin eleronul montat pe plafon, difuzorul de mari dimensiuni traversat de către o dungă cu aspect metalic și prin evacuarea dublă cu terminații ovale, specifice modelelor Audi RS.

Interioarele identive între cele două modele au primit scaune scoică din piele sau Alcantara, ba chiar clienții putând opta pentru piele Nappa și cusături contrastante. Volanul RS cu bază teșită este cunoscut de la alți reprezentanți ai gamei Audi Sport, iar finisajele pot fi din aluminiu, carbon sau plastic vopsit în piano black.

Prima generație Audi RS Q3 era construită pe platforma PQ35, cunoscută de la Volkswagen Golf V și dispunea de motorul lui Audi TT RS 8J. Noul model preia platforma modulară MQB, precum și sistemul de propulsie al lui TT RS 8S.

Sub capota lui RS Q3 se regăsește un 2.5 TFSI cu cinci cilindri în linie ce produce 400 CP și 480 Nm. Transmisia este una s tronic cu dublu ambreiaj și șapte trepte, iar puterea este transmisă tuturor celor patru roți prin intermediul tracțiunii integrale quattro cu diferențial Haldex. Dacă interesează pe cineva consumul la un SUV atât de puternic, aceste este de 8.9 – 8.8 l/100 km, în funcție de modelul de jante ales.

Cu toate că nu se poate compara cu fratele său sportiv în două uși, SUV-ul compact poate atinge 100 km/h în doar 4.5 secunde și se plafonează abia la 250 km/h. Există totuși o opțiune ce mărește limitarea la 280 km/h.

Mașina este mai joasă cu 1 cm mulțumită suspensiei sport, direcția este mult mai precisă, iar sistemul de frânare dispune de discuri de 375 milimetri pe față și 13 mm pe spate. Merită menționat și faptul că cine dorește mai multă putere de frânare poate alege, contracost, un sistem de frânare cu discuri ceramice de 380 mm și etrieri din aluminiu pe puntea față.

Clienții mai pot comanda o suspensie RS sport plus cu Dynamic Chassis Control și amortizoare adaptive controlate electronic. Acestea au un timp de răspuns de ordinul milisecundelor.

63.500 € vor trebui să scoată nemții din buzunar pentru noul Audi RS Q3 și încă 1.500 € pentru versiunea mai puțin practică, RSQ3 Sportback.