GALERIE FOTO: VEZI cum poate sa arate cel mai nou RANGE ROVER

5aaad2e5-2020-range-rover-evoque-62

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Șapte ani a ținut Land Rover pe piață modelul Range Rover Evoque, șapte ani în care modelul a devenit un best-seller și un preferat pentru cei care au vrut un SUV compact premium.

Dar acum a venit momentul să fie înlocuit și britanicii au ales Londra ca și locație pentru dezvăluirea celei de-a doua generații Range Rover Evoque.

Designul este fix o combinație între liniile lui Range Rover Velar și proporțiile fostului Range Rover Evoque, ceea ce nu este un lucru rău, dar la prima vedere îți ia ceva să îți dai seama cu ce model ai de-a face, atât din față, cât și din spate.

Noul Land Rover Range Rover Evoque folosește aceeași arhitectură Jaguar Land Rover D8 ca și modelul pe care îl înlocuiește, dar și aceeași folosită și de Jaguar E-PACE. Puțină istorie. D8 este o versiune extensiv modificată a platformei Ford EUCD pe care au fost construite fostele generații Mondeo, S-MAX, Freelander 2, Volvo S80, S60 și V70. Ceea ce înseamnă că la bază este un model cu tracțiune față, la fel ca cele două SUV-uri antemenționate.

Motorizările sunt deja cunoscute de la diverse modele JLR și fac parte din familia Ingenium, dar le vom enumera:

  • D150 – 2.0d 150 CP 380 Nm
  • D180 – 2.0d 180 CP 430 Nm
  • D240 – 2.0d 240 CP 500 Nm
  • P250 – 2.0 turbo 250 CP 365 Nm
  • P300 – 2.0 turbo 300 CP 400 Nm

Doar pe motorizarea diesel de bază vom vedea o transmisie manuală cu șase trepte în standard, dar pe restul modelelor Land Rover va oferi una automată cu nouă rapoarte de la ZF. Toate versiunile vor avea un sistem electric pe 48 V, iar pe viitor vom vedea și un model plug-in-hybrid.

Interiorul este și el preluat de la Range Rover Velar sau Range Rover Sport, avem același volan, sistem de infotainment, ecrane, tablou de bord digiat, selector al transmisiei și butoane.

Cu toate că modelul nu a crescut foarte mult în dimensiuni, inginerii britanici au reușit să mai stoarcă 20 mm de spațiu la genunchi în spate, utili pentru când va conduce Bratu și 591 litri de portbagaj. Volumul spațiului de încărcare poate crește la 1383 litri dacă se rabatează și bancheta.

Orice Land Rover este capabil în off road, chiar și versiunile de lux din gama Range Rover. Noul Range Rover Evoque nu face excepție și propune un sistem de tracțiune integrală și a doua generație a sistemului Terrain Response ce detectează automat suprafața pe care circuli și ajustează parametrii necesare în concordanță. Mai mult, oficialii JLR susțin că Range Rover Evoque poate trece prin vaduri de apă de 600 mm. Tot pentru off-road sau pentru parcare Land Rover a pionierat un sistem de camere 180 grade care ascunde efectiv partea frontală pe touchscreen ca tu să ai vizibilitate completă.

Nu vom vedea noul Land Rover Range Rover Evoque mai devreme de 2019 în România, iar prețurile vor fi asemănătoare cu ale modelului actual. Cu un design actual, tehnologie cât cuprinde, imagine premium și capabilități bune în off-road, probabil că povestea de succes va continua.