VIDEO: Ford a creat un automat de mașini în China

ford-car-vending-machine

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

La fel cum te duci și îți iei o pungă de chipsuri sau o doză de suc, în China acum te poți duce la un automat de mașini și să faci test-drive. Și nu, nu e păcăleală de 1 aprilie.

Proiectul a fost realizat de Ford în colaborare cu Alibaba Group pentru a redefini experiența de a cumpăra și deține o mașină în cea mai mare piață din lume.

Clădirea numită Super Test-Drive Center este localizată în orașul Guangzhou, China și are o capacitate de stocare de 100 modele Ford până pe 23 aprilie. Cei interesați pot programa un test-drive prin aplicațiile Alibaba Taobao sau Tmall și trebuie să îți faci un selfie în momentul programării. Selfie ce va folosi la identificarea ta. Când ajungi acolo, mașina este coborâtă automat ca să o poți colecta.

Prețurile variază de la 16 la 31$, iar mașina o poți ține până la trei zile. Clienții sunt și ei sub observație prin intermediul ratingului Sesame Credit, afiliată Alibaba, care ține cont de ce cumperi, cum petreci timpul și cine sunt prietenii tăi. Astfel, dacă ai un rating ridicat, poți testa mașinile pe gratis. Spre exemplu, dacă ai obiceiul de a cumpăra scutece, se presupune că ești părinte responsabil. La capătul celălalt al spectrului, dacă petreci mult timp jucând jocuri video, ai șansele să fii refuzat.