VIDEO: LINCOLN CORSAIR vrea sa se bata cu AUDI Q5, BMW X3 si MERCEDES GLC!!!

5f2c5e8e-2020-lincoln-corsair-6

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Lincoln has pulled the wraps off the 2020 Corsair compact SUV, the all-new replacement of the MKC at the New York Auto Show.

Ford înnoiește în mod continuu și neîntrerupt gama Lincoln cu produse a căror calitate le depășește cu mult pe cele ale modelelor actuale. După Navigator, Aviator și Continental, acum a venit rândul SUV-ului compact Corsair să înlocuiască bătrânul MKC.

Partea frontală este inspirată de ultimul limbaj de design Lincoln și este chiar impunător, dar deloc urât. Spatele urmează trendul industriei și lipește stopurile cu o bandă de LED-uri. Are ceva din Citroen DS 7 Crossback, dar sunt sigur că nu are vreo legătură.

Motorizările sunt două la număr, ambele supraalimentate și ambele pe benzină. Cea de bază pune la bătaie 254 cai putere și 373 Nm, iar cea de top, de 2.3 litri, produce 284 cai putere și 420 Nm. Probabil că v-ați dat seama deja că este vorba despre două unități EcoBoost. Singura transmisie disponibilă este una automată cu opt rapoarte pe care o știm de la noul Focus. Din punct de vedere mecanic, Corsair se aseamănă mult cu noile Escape/Kuga sau chiar și cu Focus. Tracțiunea față este oferită standard, însă pentru cine are nevoie, există un sistem de tracțiune integrală disponibil opțional. Cu toate cele patru roți motoare ai de ales între cinci moduri de rulare: Normal, Excite, Slippery, Deep Conditions și Conserve.

Chiar dacă este vorba despre un Lincoln de mici dimensiuni, asta nu înseamnă că nu ai parte de o experiență relaxantă. Interiorul promite să fie silențios datorită bordului cu doi pereți despărțitori ce mențin vibrațiile înafara cabinei și a sistemului Active Noise Control.

Wi-Fi și sistemul de infotainment SYNC3 sunt dotări standard, dar cine dorește mai mult poate bifa de pe lista de opționale sistemul de sonorizare Revel cu 14 difuzoare, scaunele Perfect Position ajustabile electric pe 24 direcții, încălzite, ventilate și cu masaj sau funcția de încărcare prin inducție a smartphone-ului.

Interiorul este desenat destul de frumos și nu pare să fie inspirat din alte părți, interesantă este consola centrală plutitoare, detaliu unic în segment. Americanii au pregătit trei teme interioare:

  • Beyond Blue – albastru cu alb
  • Cashew – bronz cu negru
  • Medium Slate – gri cu acctente Ebony

Pe partea de tehnologie, Corsair nu duce lipsă de nimic, sistemul Co-Pilot360 Plus opțional aduce Adaptive Cruise Control cu funcție de oprire și pornire în trafic aglomerat, Evasive Steer Assist, Reverse Steer Assist, Active Park Assist Plus și sistem de recunoaștere a semnelor de circulație. Mai mult, cu ajutorul smartphone-ului și a unei aplicații dedicate poți descuia, încuia și porni mașina, neavând nevoie de cheia fizică.

Prețul noului Lincoln va începe de la 35.000 $, iar asamblarea va avea loc în statul american Kentucky. Din păcate, nu prea exisă șanse să primim și noi un Corsair în Europa.