Plaftorma modulară electrică VW MEB a fost prezentată acum ceva timp. Nemții de la Volkswagen sunt foarte mândri de această arhitectură cu motor și tracțiune spate, dar și de primul produs lansat, ID.3.
Considerat al treilea produs revoluționar al brandului după Beetle și Golf, ID.3 este similar în dimensiuni cu un Golf Sportsvan, dar ampatamentul la fel de spațios precum al lui Passat îi permite să aibă un interior ce pune spațiul pe primul plac. Capacitatea portbagajului este similară cu cea a unui Golf, adică pe undeva pe la 380 litri.
Designul minimalist impresionează, ID.3 duce brandul VW în următorul deceniu, iar nuanțele vii alese pentru exterior va atrage o generație tânără și activă. Cunoscătorii vor observa și noua siglă a mărcii, una mai subțire și ceva mai elegantă. Spre deosebire de alte mașini electrice, compacta germană nu va avea portbagaj și în față, acolo situându-se compresorul sistemul de climatizare și alte elemente ale sistemului electric.
Cabina reușește să mențină tema minimalistă, dar o combină cu trei valori, spațiul, vizibilitatea și tehnologia. Până și pe bancheta din spate se stă regește, iar șezutul și spătarul nu stau la unghi de 90 grade, permițând o poziție confortabilă. Comenzile fizice au fost aproape în totalitate de butoane tactile, până și volanul dispune de astfel de detalii. Cele patru geamuri electrice sunt acționate de doar două butoane, șoferul putând comuta între cele anterioare și cele posterioare folosind o comandă tactilă din vecinătatea acestora. Pedalele au primit inscripțiile de PLAY și PAUSE ale unui sistem multimedia, un mic exemplu al simțului umorului din partea designerilor germani.
Consola centrală este nesperat de aerisită și conține câteva spații de stocare strategic poziționate, unele pentru telefoanele mobile, unele pentru băuturi, iar fiecare scaun are cotiera sa. Șoferul privește tabloul de bord digital și observă că acolo este poziționat și selectorul transmisiei, similar lui BMW i3. Sistemul de infotainment plutitor este înclinat puțin către șofer pentru ca acesta să nu aibă privirea distrasă de la drum. Acesta dispune de multiple metode de conectivitate, ba chiar are un asistent virtual încorporat.
Două versiuni de putere vor fi disponibile, 150 sau 204 cai putere, dar și trei versiuni de baterie, 45, 58 sau 77 kWh. În termeni mai puțini tehnici, ID.3 va putea parcurge 330, 420 sau 550 km cu un plin de baterii. Folosind o stație de încărcare rapidă de 100 kW, vei putea parcurge 290 km după doar 30 minute conectat la priză. VW va oferi o garanție pentru baterie de opt ani/160.000 km. Un detaliu interesant sunt frânele pe tamburi pe puntea spate. Logica din spatele acestei decizii este faptul că frânarea regenerativă este atât de eficientă și de puternică, încât discurile ar fi folosite atât de rar, încât ar rugini. Mai mult, ar crește și prețul de achiziție al mașinii.
Printre tehnologiile în premieră pe un VW electric se numără farurile inteligente matrix LED IQ.LIGHT sau sistemul semi-autonom Travel Assist văzut pentru prima dată pe Passat, dar care a fost actualizat pentru ID.3.
Volkswagen ID.3 va avea un preț de pornire de sub 30.000 Euro în versiune de bază. Primele 30.000 unități vor face parte din gama 1ST Edition și vor costa sub 40.000 Euro cu TVA în cea mai slabă echipare. 1ST Edition se poate comanda chiar acum în România și va fi echipat cu motorul de 204 CP cu 310 Nm și bateria intermediară de 58 kWh ce oferă o autonomie de 420 km în regim WLTP. Viteza maximă este limitată la 160 km/h.
Clienții vor putea alege trei configurări fixe:
- ID.3 1ST – sistem de navigație, radio digital, încălzire în scaune și volan, cotiere pentru pasagerii din față, cablu de încărcare Mode 2, jante de aliaj de 18″.
- ID.3 1ST Plus – cameră marșarier, tempomat adaptiv ACC, keyless entry & start, scaune design, lumini ambientale, două prize USB-C, geamuri fumurii, pachet Style exterior, faruri matrix LED, semnalizări laterale matrix, stopuri matrix LED, jante de 19″.
- ID.3 1ST Max – head-up display cu realitate augmentată, sistem de sonorizare Beats, plafon panoramic din sticlă, jante din aliaj de 20″, Travel Assist, Emergency Assist, încărcare inductivă pentru smartphone, scaune comfort.