Viitorul Aston Martin Vanquish va avea un V6 montat central

a2193cb6-aston-martin-vanquish-vision-concept-11

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Aston Martin se bucură de cea mai bună perioadă din istoria companiei.

Modelele noi vin o dată la câteva luni, tehnologia a evoluat enorm, iar imaginea brandului s-a schimbat enorm. Cine ar fi crezut că tocmai Aston Martin s-ar încumeta să contruiască trei hypercaruri cu motor amplasat central?

Mai mult, la Salonul Auto de la Geneva am putut vedea studiul Vanquish Vision Concept, model ce va fi un supercar cu motor V6 montat central și ce va rivaliza cu Ferrari F8 Tributo sau McLaren 720S. Zvonurile spun că ar putea fi chiar hibrid. Designul este clar inspirat de la Valkyrie, este influențat foarte mult de aerodinamică, iar aceasta este linia pe care Aston Martin va merge de acum încolo, cel puțin pe mașinile care nu vor avea motorul în față. Un detaliu care mie îmi place foarte mult sunt cele două evacuări montate sus. Să sperăm că mașina va suna la fel de bine precum arată.

Viitorul Vanquish va fi situat sub Valkyrie AMR, Valkyrie sau 003. Șasiul va fi din aluminiu, nu din fibră de carbon ca la cele trei hypercaruri. Nu vă speriați, la F8 Tributo este tot din aluminiu.