WANDERLOST cu BMW K 1600 GTL Exclusive

IMG_6007

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Am să încep acest text prin a spune că sunt foarte mândru de mine că îl scriu acum, în iulie, cât încă mai suntem în sezon moto. De când am început să filmez mașini cu Bratu în ritm săptămânal pentru TVR, singurele momente în care mai prind câte o motocicletă sunt alea în care el pică epuizat și doarme două zile, iar în ultima vreme se întâmplă din ce în ce mai rar, pentru că tânărul se menține în formă. Suffice to say, anul trecut am mers cu BMW R NineT prin iunie, dar n-am apucat să montăm materialul decât prin octombrie. BMW Motorrad România people were not pleased.

Ca un procrastinator care se tratează cu succes însă, în 2015 lovesc decisiv și surprinzător ÎN IULIE cu aceste 10 motive pentru care, dacă ești motociclist, trebuie să faci cumva să mergi cu un K 1600 GTL Exclusive, acest „touring all inclusive”, cum le place nemților să-i spună.

1. E #altnivel. Motociclismul, în toate formele lui, fie că e supersport, naked, chopper sau mai ales enduro, e dur. Te face să transpiri, să puți ca un animal, să te agiți, să înjuri, să fii alert, să fii hyped-up, să ai părul explodat de la cască și fața mototolită, să faci febră musculară dacă mergi tare. Toate astea sunt valabile și la acest K, cu singura mențiune că aici nu simți duritatea fenomenului. Pe K 1600 GTL Exclusive nu simți motociclismul ca o povară. Aici singura grijă pe care o ai este să pui suficiente piese în playlist-ul de pe USB stick.

2. Are motor în 6 cilindri. Da, ai citit bine. Șase cilindri. Pe principiul there is no replacement for displacement, motorul livrează 160 de cai la 7.750 rpm și 175 de Nm la 5.250 rpm. La dracu, sunt o grămadă de mașini care nu ajung la valoarea asta de cuplu, ca să nu mai zic de putere. Iar motocicleta asta se folosește atât de relaxată de valorile astea, încât uneori mă gândesc că la generația următoare, la întrebarea câți cai are BMW Motorrad pur și simplu o să răspundă cum răspundea Rolls-Royce, pe vremuri: „it has enough”.

3. Are 360 de kilograme gata de drum și cu rezervorul plin, iar asta va fi un test excelent de manevrabilitate pentru orice motociclist. Nu trebuie să fii nici lat, nici dus la sală și nici foarte înalt ca să controlezi un K 1600, în primul rând pentru că motocicleta este excelent echilibrată și apoi pentru că șaua nu are decât 750 de mm înălțime, dar trebuie să știi bine tehnici de pilotaj sau de înclinare, pentru că, dacă o scapi, ai nevoie de încă un om ca s-o ridici.

4. Are șa încălzită și mânere încălzite. Adică, pe bune, îmi place motociclismul clasic, îmi place să mă dau tare cu naked-uri puternice, dar când prind ocazia acestui confort sporit pe două roți, I JUMP IN IT. Nu doar ca să fac gluma cu șaua încălzită pasagerului spate când afară sunt 35 de grade, dar mai ales pentru că, dacă mă prinde ploaia, curul meu va fi primul care se va usca.

5. Are parbriz reglabil electric. This is a must pentru experiența totală de touring pentru că pe ploaie parbrizul acționează ca un deflector, iar pe uscat sau soare puternic îl poți regla astfel încât, la viteze mari, vântul să nu-ți bată în cască, astfel încât să fie deranjant, dar să nu-ți bată nici total peste cap, astfel încât să nu te ventilezi deloc. Minunea asta de parbriz electric poate fi reglat astfel încât vântul să te mângâie fix pe aerisirile de pe cască. AND THAT FEELS GOOD.

6. Are ABS, hill start control, control electronic al amortizoarelor. Pe scurt, un pachet pe care nici nu știi dacă să-l treci la capitolul safety sau confort, dar pe care trebuie să-l experimentezi ca să știi că se poate.

7. Are Keyless Ride, închidere centralizată pentru motor, rezervor, coburi, TOT. O fiță, cum ar veni, fără de care poți să te descurci liniștit. Dar o fiță cu care te obișnuiești atât de repede încât o să-ți lipsească amarnic.

8. Are muzică. Radio. USB. Bluetooth. Pe genul dacă ești motociclist, asta nu înseamnă că trebuie să rămâi ancorat în anii 90.

9. Are far xenon adaptiv și lumini de rulare pe timp de zi cu LED. Plus două lumini mici rotunde pe lateral care o fac să pară desprinsă din filme SF.

10. Are cotiere pentru pasagerul / pasagera din spate, plus spătar, ceea ce se traduce prin liniște. Da, liniște, adică fără „hai să ne oprim că nu mai pot” din 20 în 20 de kilometri.

K 1600 GTL Exclusive pe platoul Bucegi este a treia experiență pe care o am cu un astfel de touring, după o călătorie inițiatică cu Honda Pan European de la București la Mugello prin 2008 cu detur prin Pula și după un road-trip memorabil prin 2011 cu Harley pe Pacific Coast Highway în California.

1923982_23991363398_880_n

N-o să spun că a fost mai puțin memorabil în România, asta e evident. O să spun doar că am un prieten foarte bun care mi-a povestit că, odată, după ce a luat în el niște ciuperci speciale, a băgat în gură o gumă de mestecat Five din aia foarte aromată și i-au dat lacrimile de bucurie „la cât de bună era guma”. Așa am pățit și eu pe K 1600 GTL Exclusive. Aproape că mi-au dat lacrimile de bucurie la cât de bună e motocicleta.

P.S. ALSO, mai vreau să vă spun că, mai nou, există RideX în România. E o școală de moto care te învață să mergi mai bine, indiferent dacă ești în șa de un an sau de douăzeci. Eu am făcut-o. It helps.

P.P.S. BMW K 1600 GTL Exclusive costă 29.735 Euro cu tot cu TVA. DON’T PANIC, există și variante mai accesibile: K 1600 GTL, de 23.180 Euro sau K 1600 GT, de 21.110 Euro.