370Z-ul lui Paul Walker, cel din Fast Five, vândut cu peste 100.000 $

Nissan-370Z-Fast-Furious-01

Alimentăm cu carburanți de performanță și energie de la partenerii noștri OMV.

Alimentăm numai de la partenerii noștri OMV.

Mașinile lui Paul Walker încep să se vândă cu prețuri nebune pe piața second hand sau chiar la licitații, cum a fost acest Nissan 370Z.

Mașina nu numai că a aparținut actorului decedat în urma unui accident rutier, dar a și apărut în unul dintre filmele Fast & Furious, adică Fast Five.

Poate nu o recunoașteți din imagini, deoarece în film purta alt bodykit, o capotă din carbon și jante negre. Mai mult, acest exemplar 370Z nu are nicio modificare tehnică, având un V6 aspirat de 3.7 litri sub capotă. Însă regizorii i-au montat un intercooler fals și două butelii de NOS goale, evident, pentru a părea că mașina dezvoltă mai mulți căluți decât cei 328 pe care îi are de fapt. Ba chiar i-au pus un sunet de turbo în post producție.

Deși a fost proprietatea lui Walker, în Fast Five mașina era condusă de către Gisele, personajul lui Gal Gadot. La licitația Barrett-Jackson Scottsdale de la începutul acestui an, fostul Nissan 370Z al lui Paul Walker s-a vândut cu 105.600 $. Mult peste prețul pieței pentru o asemenea mașină, puțin dacă ne raportăm la isteria ce s-a strâns în jurul imaginii actorului Paul Walker după teribilul eveniment ce i-a curmat viața.