Administrația Biden a anunțat noi standarde pentru emisiile automobilelor. Cum era de așteptat, se încurajează vânzarea de automobile electrice.

Președintele Joe Biden conduce vehiculul electric Cadillac LYRIQ 2023 pe culoarele Salonului Auto de la Detroit. Foto: John F. Martin pentru Cadillac

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

EPA (Environmental Protection Agency) a spus că industria ar putea îndeplini limitele dacă din 2032 circa 56% din vânzările de vehicule noi ar fi electrice.

Noile reglementări din Statele Unite sunt prezentate ca un plan ambițios pentru anii 2027-2032 – cele mai stricte măsuri adoptate de o administrație americană în vederea reducerii poluării cauzate de emisiile vehiculelor de pasageri.

Față de propunerile supuse dezbaterii acum un an, noile reguli relaxează limitele inițiale ale emisiilor (perioada 2027-2029), dar în cele din urmă se apropie de aceleași standarde stricte vizate de Agenția pentru Protecția Mediului pentru anii următori (2030-2032).

Pentru atingerea lor se mizează pe o creștere substanțială a vehiculelor integral electrice puse în circulație, însoțită în paralel de introducerea de automobile cu motoare termice mai puțin poluante. Procentul „integral electric” de 56% din totalul de mașini noi vândute în 2032 pare însă cam optimist având în vedere că procentul din 2023 a fost de doar 7,6% în SUA (în creștere față de 5,8% în 2022), iar avântul electricelor pare să sufere o scădere în 2024.

Michael Regan, administratorul EPA, a spus totuși că s-ar putea atinge obiectivele de poluare chiar dacă vânzările de vehicule electrice cu baterii sunt de până la 30% în 2032, atât timp cât sunt îndeplinite alte standarde și sunt încurajate în paralele vânzările de hibride și de mașini cu motoare termice puțin poluante.
Regan a mai spus că guvernul nu impune oamenilor să cumpere vehicule electrice sau orice altă tehnologie, adăugând că există mai multe căi pe care companiile le pot aborda pentru a se conforma noilor reglementări.

 

Foto: Președintele Joe Biden conduce un vehicul electric Cadillac LYRIQ 2023 pe culoarele Salonului Auto de la Detroit. Foto: John F. Martin/Cadillac

Imagini: General Motors, Cadillac 
Linkuri: https://www.epa.gov/
  • Pentru ALTE ARTICOLE vizitează categoriile noastre AUTO, MOTO, EXPERIENȚE, OPINII, STIL.
  • MULTE ALTE teste, prezentări, discuții cu/despre mașini, motociclete, Formula 1, accesorii și călătorii găsești la SuperSpeed pe YouTube, aici.
  • Dacă nu știi CE MAȘINĂ SĂ ÎȚI CUMPERI, află părerea noastră despre oferta actuală pe cemasina.superspeed.tv, aici.
  • Nu uita că POȚI VEDEA emisiunile SuperSpeed la PRO•TV și pe VOYO, aici