AMERICANII vor sa detroneze BMW SERIA 5 cu LIMUZINA ASTA!!!

88e052ad-2020-cadillac-ct5-19

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

De ceva timp, atât Cadillac cât și Lincoln fac niște mașini chiar atractive. Și cu toate că SUV-urile domină orice piață din lume la ora actuală, Caddy nu renunță la berline și prezintă noul CT5.

CT5 înlocuiește atât ATS, cât și CTS și va concura cu limuzinele de clasă mare premium (Seria 5, A6, Clasa E, S90, XF). Americanii au dat lovitura cu designul, după părerea mea este un candidat serios la titlul de cea mai frumoasă mașină din clasa sa. Trăsăturile americane sunt îmbinate frumos cu liniile suple, iar profilul este puțin arcuit, urmând trendul actual. Două pachete exterioare vor fi disponibile, unul Luxury cu finisaje cromate și unul Sport cu finisaje închise la culoare. Indiferent de versiune, farurile și stopurile dispun de tehnologie LED.

Cu 4,924 mm lungime, 1,883 mm lățime și 1,452 mm înălțime, este fix în clasa rivalilor săi europeni. Ampatamentul de 2.947 mm este doar cu 28 mm mai scurt decât cel al lui BMW Seria 5. Nici măcar americanii nu se vor putea plânge de spațiu interior.

Interiorul pare a fi un amalgam de detalii preluate de la diferiți rivali. Nu arată rău, dar arată destul de familiar. Materialele din cabină promit să fie de calitate, iar sistemul de infotainment cu ecran tactil de 10″ montat deasupra bordului seamănă cu ce propune BMW.

În standard, noul CT5 vine cu pornire de la distanță și cu portbagaj acționabil prin plasarea piciorului sub mașină. Pentru pretențioși există și pchetul Platinum ce aduce piele fină pe scaunele ajustabile electric pe 18 direcții, încălzite, ventilate și cu masaj, piele adevărată pe cotieră, finisaje din fibră de carbon, un volan mai gros, padele din magnesiu și pedale din aliaj. Dotarea cu care se laudă americanii este noul tempomat adaptiv Super Cruise cu funcție de mențienere a benzii și a distanței față de mașina din față ce a acoperit peste 200.000 km în teste pe autostrăzile nord-americane.

CT5 nu va avea un V8 decât pe versiunea de top V sau pe o eventuală V-Sport. Cele două motorizări disponibile la startul vânzărilor vor fi un 2.0 Turbo (turbină twin scroll ca la BMW) cu 240 cai putere și 350 Nm, precum și un 3.0 biturbo V6 cu 340 cai putere și 540 Nm (cât BMW 540i sau Audi A6 55 TFSI). Singura transmisie disponibilă este una automată cu 10 rapoarte dezvoltată în colaborare cu Ford (aceeași de pe Mustang facelift), iar cine nu dorește să se lupte cu tracțiunea spate iarna poate alege tracțiunea integrală opțională.

Setările transmisiei, direcției, frânării, distribuției cuplului și ale evacuării pot fi recalibrate folosind modurile de rulare Tour, Sport, Snow/Ice sau My Mode, ultimul fiind configurabil.

Livrările vor începe din toamnă, însă nu vă așteptați ca GM să aducă acest model în Europa, din păcate.