Bentley Bentayga Hybrid a fost prezentată acum ceva timp, dar abia acum aflăm detaliile tehnice și prețurile mașinii.
Primul Bentley electrificat nu va avea vreo modificare vizuală față de celelalte modele ale gamei, cu excepția lăcașului pentru încărcător și a emblemei Hybrid pe hayon.
Ansamblul hibrid al SUV-ului din Crewe este similar celui de pe Porsche Cayenne E-Hybrid. Avem același propulsor V6 de trei litri ce dezvoltă 340 cai putere și 450 Nm, dar motorul electric de 128 CP și 350 Nm este ceva mai slab decât cel de 136 CP și 400 Nm al lui Cayenne. Cu toate astea, acumulatorul de 17.3 kWh este ceva mai mare decât cel de 14.1 kWh al SUV-ului german. Puterea totală dezvoltată este de 449 CP, iar cuplul maxim este de 700 Nm, cifre impresionante, dar acesta este cel mai lent Bentley actual. Lent este un termen relativ, deoarece primii 100 km/h sunt atinși în 5.5 secunde, iar viteza maximă este de 254 km/h.
Mai am o cifră pentru voi, mașina cântărește 2.616 kg la gol, fiind cea mai grea Bentayga, dar tot nu se apropie de valorile lui Rolls Royce Cullinan sau chiar Bentley Mulsanne. Masa este dată de baterie, ce se încarcă în 2.5 ore și oferă o autonomie electrică în regim WLTP de 39 km. Unde se remarcă Bentayga Hybrid este la capitolul consum de combustibil (3.5 l/100 km pentru primii 100 km după ce reîncarci bateria) și la capitolul emisii de CO2, doar 79 g/km.
Mastodontul electrificat va dispune de trei moduri de rulare:
- EV: full electric
- Hybrid: Tranfer inteligent între cele două surse de propulsie
- Hold: Bateria este încărcată și nu este folosită decât dacă sistemul de regenerare a energiei la frânare reușește surplus de curent.
Tracțiunea integrală nu putea lipsi de pe o asemenea mașină, iar transmisia este una automată cu opt rapoarte și convertizor de cuplu de la ZF. La interior putem descoperi sistemul de navigație inteligent ce calculează cât mai eficient ruta pe care o ai de parcurs și folosește resursele corespunzător. În orice mod ai fi, un indicator te va informa de autonomia electrică pe care o ai la dispoziție.
Noul Bentley Bentayga Hybrid va ajunge în showroomurile europene în ultimul trimestru al acestui an, la un preț de 141.000 Euro, preț fără taxele aferente fiecărui stat.