Calendarul FIA Formula 1 pentru 2024 are 24 de Mari Premii

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Revine în calendarul F1 cursa din China, sunt și câteva permutări, avem două Mari Premii sâmbătă și poate chiar zece curse Sprint.

Formula 1 a anunțat programul pentru 2024. Se reia încercarea de a avea 24 de curse într-un sezon – un record. Și pentru 2023 erau plănuite tot 24 de Mari Premii, totuși cursa din China a fost eliminată din pricina măsurilor restrictive generate de pandemie. Revine însă la anul, pentru prima dată din 2019.

Locații noi nu avem, dar există câteva permutări importante, făcute în principiu pentru a mai reduce din costuri și pentru a face viața echipelor ceva mai ușoară. S-a încercat o optimizare regională pentru scurtarea rutelor unde a fost posibil, ținând cont totuși de restricțiile contractuale și climatice.
Astfel, Marele Premiu al Japoniei se mută din septembrie în aprilie, iar cursa din Azerbaijan face rocada, din aprilie în septembrie. Cursa din Qatar sare 50 de zile din octombrie, până pe 1 decembrie, la doar o săptămână de cursa finală de pe 8 decembrie, din Abu Dhabi.

Startul sezonului se dă în perioada 29 februarie – 2 martie, tot în Bahrain, acolo unde vor avea loc și primele teste, între 21 și 23 februarie. Similar, a doua cursă va fi și anul viitor tot în Arabia Saudită, totuși există o diferență semnificativă: Barhain GP și Abu Dhabi GP nu vor mai avea loc duminică, ci sâmbătă – calendarul Formula 1 adaptându-se astfel Ramadanului. 

Vezi mai jos ordinea completă, datele, țările și circuitele pe care vor avea loc cele 24 de Mari Premii din calendarul FIA Formula 1 din 2024.

Ce știm despre Sprinturi?

Nu avem încă o decizie finală. În 2023 au fost programate 6 weekenduri care includ și cursă Sprint, și Mare Premiu. Pentru 2024, oficiali FIA și Formula 1 au vorbit despre posibilitatea ridicării numărului la 10.
Totuși, deși s-au făcut ajustări și anul acesta în ceea ce privește formatul, există în continuare discuții între echipe și factorii decizionali ai Formula 1 și FIA. Nu este în totalitate clar câte vor fi și cum for arăta weekendurile cu Sprint inclus.

 

Calendarul Formula 1 2024 pe scurt:

• Număr de Mari Premii: 24
• Număr de curse Sprint adiționale: 6 – 10 (vor fi anunțate ulterior)
• Teste pre-sezon: Bahrain, 21 – 23 februarie
• Primul Grand Prix: Bahrain, 2 martie
• Pauză: 29 iulie –  22 august
• Ultimul Grand Prix: Abu Dhabi, 8 decembrie

 

Imagini: Formul1 1, FIA
Linkuri: https://www.formula1.com, https://www.fia.com
  • Pentru ALTE ARTICOLE vizitează categoriile noastre AUTO, MOTO, EXPERIENȚE, OPINII, STIL.
  • MULTE ALTE teste, prezentări, discuții cu/despre mașini, motociclete, Formula 1, accesorii și călătorii găsești la SuperSpeed pe YouTube, aici.
  • Dacă nu știi CE MAȘINĂ SĂ ÎȚI CUMPERI, află părerea noastră despre oferta actuală pe cemasina.superspeed.tv, aici.
  • Nu uita că POȚI VEDEA emisiunile SuperSpeed la PRO•TV și pe VOYO, aici