Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.
Nu o să mint pe nimeni. Atunci când Costin Giurgea mi-a spus că o să îmi dea mașini despre care să scriu mă gândeam, fără să fiu vreun flămând devorator de noțiuni precum V8, Nm sau aspirat, că o să am de-a face cu ceva exotic. Cu un Mercedes căruia ușile i se deschid într-un mod nenatural, în sus de preferat. Cu un muscle car american care scoate sunete deranjante între blocurile cu opt etaje din Apărătorii Patriei sau măcar cu o limuzină plină de ecrane și cu fotolii mai confortabile decât ceea ce am acasă.
„Nu sunt specialist, dar pot să arunc o privire” a fost deviza sub care ne-am înțeles, la o cafea, că pot contribui prin texte la experiența cititorului de pe superspeed.tv. Cu telefonul încărcat, permisul de conducere în buzunarul de la piept și idei de traseu în cap, așa m-am prezentat la întâlnirea la finalul căreia urma să primesc mașina. Doar că Giurgea avea alte planuri.
Am coborât din Loganul taxi colantat galben, fără AC și cu mult prea multe odorizante atârnate ușor mistic de fiecare colțișor al interiorului, și m-am trezit în fața unei dube. Sau cel puțin asta mi-a fost prima impresie. Dubă, Costin? Serios? Cu un zâmbet ștrengăresc în colțul gurii, prietenul nostru comun a deschis larg portiera laterală a „dubei” și, brusc, totul a căpătat sens. Am apucat să văd doar colțul unei chiuvete, măsuța centrală și ceea ce semăna a frigider pentru a face toate legăturile. Îmi place să plec departe cu motocicleta, îmi place să dorm în locuri unde nu mereu sunt hoteluri, îmi place să mă trezesc dimineață în sunet de râu de munte, așa că am primit ceva ce îmi poate satisface toate aceste nevoi. Am primit un Ford Transit Custom Nugget. Da, Ford Transit Custom Nugget este „duba”.
Reconfigurare traseu. O vizită scurtă la supermarket pentru alimentarea cu… alimente. Populez frigiderul cu sucuri, cu mezeluri feliate pentru micul dejun, cu legume și cu energizante, trag pe acasă pentru un set nou de așternuturi și niște tacâmuri, și mă pun la drum. Aventură de tipul celor cu care sunt eu obișnuit, însă acum într-un teoretic lux. Sau confort sporit, așa cum erau clasificate apartamentele din Berceni pe vremurile în care imobiliarele nu erau la modă.
Senzația e ușor ciudată. De la volan, privind traficul de pe bulevardul Pallady la ieșirea pe Autostrada Soarelui, negociez totul cu simțământul unui băiat care se mută și își transportă singur cutiiile cu haine și electrocasnice de la un apartament în chirie la altul. Dacă iau privirea de la drum și mă uit în spate, sentimentul se schimbă. Se transformă totul într-o deconectare, într-un „mă rup de civilizație și trăiesc off the grid” precum tipul din Into the Wild, film de acum vreo 15 ani. Ajută și colantul cu „Oriunde te duce gândul” de pe lateralul lui Nugget, desigur.
Ies de pe A2 pe „drumul vechi spre Marea Neagră”, cotesc spre Călărași și încep să simt diferențele între aventura cu motocicleta și cea cu mașina. Consumul de carburant, motorină în cazul de față, e undeva pe la 9 litri la suta de kilometri, iar taxa de traversare cu bacul peste Dunăre, la Chiciu lângă Călărași, nu e 15 lei, ci 100 de lei. Da, dar „nu te plouă, nu te ninge”, vorba prietenilor care nu înțeleg călătoriile cu două roți. Nu mă plouă, așa e, nici nu era cazul acum când sunt 39 de grade la umbră și vreo patru sute cincizeci și trei la soare.
E motivul pentru care, la sud de Dunăre și cu semnalul telefonului pendulând între RO și BG, trebuie să îmi găsesc o „cazare” răcoroasă. Ies de pe asfalt pe un macadam abordabil și Nuggetul merge. Trec printr-un desiș, ies într-o poieniță plină de ambrozie, coșmarul orășenilor, și mă afund într-un al doilea desiș. Urmează o pădurice de stejari cu un luminiș apetisant. Nici urmă de om, niște urme vizibile lăsate cândva, recent, de trecerea unei turme de oi, umbră de stejar, râu aproape. Asta-i!
Ford Transit Custom Nugget este mai direct decât un reprezentant al Generației Z. Parcat în siguranță, am de făcut niște lucruri simple. Mai întâi să stabilesc, pe o treaptă de la 1 la 5, puterea de răcire a frigiderului alimentat de bateriile auxiliare. Aleg 3 și sunt mai mult decât mulțumit. Bun. Rezervorul de apă, de vreo 42 de litri, e plin și îmi permit să mă spăl pe mâini și să spăl legumele pentru cină.
Pornesc tableta pe Netflix, recuperez episoadele din House of the Dragon, întorc scaunul șoferului și pe cel al pasagerului la 180 de grade pentru o atmosferă mai de sufragerie și deschid gemulețele laterale, un soi de hublouri, pentru o mai bună circulație a aerului. E nevoie, pentru că cina este formată din fasole cu cârnați la conservă, roșii cu ceapă și pâine cu usturoi. Garlic bread, de fapt, că în română sună ciudat. Nugget vine cu aragaz, însă nu sunt pregătit cu mini-butelie de gaz, ar fi mers încălzită fasolea. Cu un ochi în Netflix și unul în fasole timpul trece rapid. Spăl vasele, vă spuneam că am 42 de litri de apă, și mă pregătesc de somn. Am două variante. Prima este să îmi fac un pat din banchete de „la parter”. Practic, rândul de scaune din spatele șoferului se rabatează, măsuța dispare și ea pe o latură, iar totul devine un pat aproape „dublu”. A doua, cea pe care o aleg, este patul de la „etaj”.
Plafonul lui Nugget se ridică printr-un mecanism surprinzător de simplu și scoate la lumină o saltea mare așezată pe niște „arcuri” de construcție oricum altfel decât metalică. E mare, suficient de mare pentru a găzdui două persoane. Și lung, am imediat sub 1,80 metri și nu am probleme. Fac o probă, merge, arunc rapid un cearșaf, o pernă comodă și deschid fermoarele ferestrelor laterale. Nimic altceva decât niște deschideri către exterior, pe suprafața textilă, protejate de faună printr-o pânză solidă. Aerul circulă excelent și știu că am și încălzire auxiliară, fără să pornesc motorul, dacă se face frig peste noapte. Dar mă îndoiesc că o să fie nevoie.
În sunet de greieri și de frunze de stejar amestecate de vânt îmi pregătesc somnul cu o lectură ușoară. Manualul mașinii, desigur. Nu faceți ca mine, manualul se citește înainte de plecare. Eu îl citesc abia acum și constat că mi s-a năruit un vis. Să vă explic.
Parte a experienței pe care am gândit-o era și cafeaua de dimineață. De a doua zi, desigur. Mi-am pus în bagaj o pungă de cafea boabe, o excelentă arabica columbiană prăjită în urmă cu doar câteva zile. Am împachetat o râșniță manuală de calitate, am luat o presă franceză, apă plată și un fierbător electric. Deja îmi imaginam potențialul de Instagram al fotografiei care va ieși la răsărit, cu stejarul pe fundal, cu Nugget parcat sub el, cu aburul ieșind din cana tacticos așezată pe măsuța din „sufragerie”, fix lângă presa franceză și punga de cafea boabe lăsată ostentativ și complet inutil acolo. Ce să mai, de vis! Numai că lectura mi-a dat lumea peste cap.
Se face că prizele clasice, căci nu mă pricep la 220-uri, 380-uri, 12 V și alte astfel de prescurtări, în care trebuie să intre fierbătorul meu funcționează doar dacă mașina este conectată la o sursă exterioară de curent electric. Într-un camping, cum ar veni. Iar eu nu am această posibilitate acum, aici, în pustiu. Mai citesc o dată textul în engleză, încerc să caut nuanțe în traducere, poate nu e așa. Poate mai e o speranță. Mă gândesc să îl sun pe Giurgea acum, noaptea, să îl trezesc cu problema mea. Sigur există o altă variantă, sigur e un buton pe care apăs și vine curent în priză de la bateriile auxiliare. Dar renunț. Asta e, nu avem cafea de dimineață, audiența de pe Instagram nu va primi poza frumoasă pe care mi-o imaginam eu și care, cel mai probabil, n-ar fi ieșit precum în mintea mea. Mă amăgesc, ce să fac altceva?
E puțin trecut de șase dimineață. Se simte o încercare de răsărit, oricum nu l-aș vedea de frunzișul pădurii de stejar. E răcoare, nu frig, și constat că am dormit neîntors. La propriu! Am stat învelit doar cu un cearșaf subțire și a fost extrem de comod deși, mă gândesc, a fost o noapte cu temperaturi de 20 de grade Celsius. Nu am toaletă în această versiune Nugget, așa că aleg un copac îndepărtat pentru nevoile biologice și revin rapid întru curățarea trupului. Într-un spațiu de depozitare, unul din numeroasele astfel de locuri din Nugget, găsesc furtunul și para de duș. Se montează ușor, dușul se activează la buton și ești gata pentru spălare. Sigur, nu am să fac duș, miros bine și nu e încă suficient de cald afară. Dar mă spăl pe mâini, pe față și pe dinți în exteriorul mașinii, fără să stropesc esențialele din interior.
Cafea n-avem de data asta, pornesc radioul pentru știri, laptopul pentru răspuns la emailuri și improvizez un dejun dintr-un croissant suspicios de moale, niște prosciutto și un cașcaval subțire, feliat. Ce mi-ar lipsi? Practic, aragazul pentru o omletă și priza pentru fierbătorul de apă, să îmi fac cafea. Teoretic, nimic dacă m-aș fi informat înainte. Dacă aș fi adus o mini-butelie de gaz, căci aragazul funcționează ireproșabil cu ea.
Ies de pe coclauri, urc pe șosea și setez navigația spre București. Intru pe Autostrada Soarelui pe la Cernavodă, plătesc cei 13 lei la podul de la Fetești, și stabilesc un 130 km/h viteză de croazieră. Consumul se stabilizează undeva imediat sub 8 litri la sută și am confortul necesar pentru a analiza. Aș vrea un Nugget? Cred că aș vrea după ce o să fiu prea bătrân sau prea sătul de purtat corturi pe codița motocicletei. În doi sau în doi și cu doi copii se poate dovedi o variantă extrem de practică pentru o ieșire de weekend. Sau chiar pentru o săptămână în natură, pentru curajoși. Cu butelia de gaz rezolvi problema băuturilor calde și pe cea a mâncării gătite, de spălat trupuri se ocupă dușul extern, toaleta sau mai repede lipsa ei poate să fie o problemă pentru cei care vor aventură, dar aventură mai civilizată. Pentru mine, singur, se poate regla totul din șervețele umede. Cum spune și titlul, e despre răspunsul la întrebarea „cât de mult îți place, de fapt, aventura?”. Cea reală. Altfel? Vorba celebrului cantautor Tudor Sișu: „dacă aveam peste 65.000 de euro și dacă n-aveam…”.
