Chinezii au văzut pe viu primul SUV Mercedes-Maybach

1

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

De când Daimler a transformat Maybach într-un subbrand al lui Mercedes-Benz, vânzările au crescut considerabil. Desigur, ajută și prețul ceva mai accesibil, dar nu contează, cifrele vorbesc.

După Clasa S, Clasa S Convertible și G 6×6 Landaulet, acum a venit momentul ca Mercedes-Maybach să prezinte primul său SUV de lux (G-ul era orice, dar nu SUV), noul GLS 600. Motorul ales va fi ultima preocupare a clienților, însă tot trebuie să menționăm faptul că sub capota lui GLS 600 se află mult folositul V8 biturbo de patru litri de origine AMG. Nume de cod M177, acesta a fost utilizat nu numai de către modele AMG, precum GLE 63, dar și de noul Aston Martin DBX.

În această configurație avem 558 cai putere și 730 Nm, dar mai există și deja uzualul sistem EQ Boost cu starter-generator și sistem electric pe 48 V ce mai adaugă 22 CP și 250 Nm atunci când SUV-ul de 2.78 tone are nevoie de așa ceva. Mercedes-Maybach GLS 600 reușește un sprint de la 0 la 100 km/h în doar 4.9 secunde, iar viteza sa maximă este limitată electronic la 250 km/h. Pentru o asemenea masă, consumul declarat de 11.7 l/100 km pare chiar uimitor.

Chiar dacă grila acestui Maybach are dungi verticale, nu trebuie să se confunde cu cea Panamericana de pe AMG-uri. Kit-ul aerodinamic îl imită pe cel al versiunilor obișnuite ale lui GLS, însă acesta a fost răsfățat cu detalii cromate, precum ramele geamurilor, montantul B, pragurile, difuzorul, terminațiile evacuării sau bara față. Nu trebuie uitat nici montantul D, acolo unde a fost montată emblema Maybach.

Clienții vor putea alege din opt combinații de vopsea în două tonuri, dar asta nu înseamnă că nuanțele simple nu pot fi configurate. Pasagerii scunzi vor putea urca la bord folosind pragurile retractabile electric din aluminiu eloxat cu dungi din cauciuc pentru aderență. Mai mult, acestea sunt iluminate.

GLS 600 nu va fi niciodată o mașină pe care proprietarii o vor conduce singuri, având două fotolii separate în spate. Acestea sunt îmbrăcate în piele Nappa, au reglaj electric, sunt încălzite, ventilate și au funcția de masaj. Nu mai vorbim de climatizarea separată pentru rândul al doilea, plafonul panoramic cu reglaj al nivelului de opacitate, perdelele electrice sau confortul creat de suspensia pneumatică Airmatic cu E-Active Body Control. Între cele două fotolii se află tableta MBUX ce le permite norocoșilor pasageri să controleze funcțiile de confort și entertainment. Contracost este oferită o consolă spate cu măsuțe pliabile și frigider pentru băuturile preferate ale clienților.

Ca și când nu ai primi destule pentru banii dați, pachetul opțional Air-Balance conține un parfum special creat pentru Mercedes-Maybach GLS. Cu un nume precum White Osmanthus Blossom, știi deja că nu ai ce să cauți în trening în mașina asta.

Rivalul lui Bentley Bentayga V8 sau Aston Martin DBX va fi construit în Statele Unite ale Americii și va ajunge la clienți și dealeri în a doua parte a anului 2020. Interesant este faptul că Daimler a ales să dezvăluie GLS 600 4MATIC la SalonulAuto de la Guangzhou, în China, deși în același timp are loc Salonul Auto de la Los Angeles. Știu ei, nemții, de unde vin banii.