Cu motocicleta pe nisip, din Siberia în Namibia

„400 de kilometri azi. Ultimii 130 macadam foarte alunecos. Ultimii 10 nisip. Nisip. NISIP. Dar pare că a meritat.” Asta a scris pe Facebook omul nostru Costin Giurgea în timp ce traversa Namibia în șaua unui BMW R 1250 GS Adventure. Asta a scris și în privat, pe un grup de WhatsApp, iar sfaturile mi-au provocat un deja vu colosal: „Trebuie gaz, Costin! Dă-i tare atunci când mergi pe nisip, dacă mergi încet e mult mai greu.”

Dăm timpul înapoi cu vreo cinci ani. Siberia, intrarea pe Drumul Oaselor. Pentru cine nu știe, Drumul Oaselor este porțiunea de șosea neasfaltată dintre Nizhny Bestyakh, pe malul estic al Lenei, peste apă de mai celebrul Yakutsk, și Magadan, în estul extrem, la o aruncătură zdravănă de piatră de Pacificul de Nord. Circa 2.000 de kilometri de drum construit în pustiul necruțător siberian de deținuții din gulagurile lui Stalin, drum construit cu prețul a milioane de vieți omenești într-un îngrozitor exercițiu de teroare din care speram eu că lumea a învățat ceva. Oricum, în lumea modernă un țel pentru riderii de adventure din lumea moto. Cu motocicleta proaspăt reparată de niște necunoscuți de treabă, așa cum ați putut deja citi aici, am intrat pe Drumul Oaselor pentru ultima porțiune a călătoriei care m-a inițiat, practic, în ceea ce înseamnă motociclismul de acest tip.

Drumul începe cu un macadam relativ ușor. Dar continuă, așa cum citisem, cu nisip. Fin, aproape praf. Și parcă în dune, extrem de ciudat. Ei bine, mașinile nu au o problemă, patru roți se descurcă. Dar pentru un mijloc de transport care nu stă singur în „picioare” e absolut îngrozitor. Roata față, chiar și de 21″ ca la F 800 GS-ul care m-a dus până acolo, intră adânc în nisip și, împinsă de propulsia de la roata spate îmi smulge efectiv ghidonul din mână. Nici spatele nu e liniștit. Se plimbă stânga-dreapta în căutarea unei aderențe care și atunci când e, e cel mult aproximativă. Merg cu cel mult 20, hai 30 de kilometri pe oră pentru că altfel simt că nu am niciun control asupra motocicletei. Transpir prin toți porii, iar brațele îmi pulsează așa cum n-au mai făcut-o vreodată din cauza solicitării. Ore și ore de chin, căci variantele de cazare prin satele siberiene nu sunt așa de dese ca-n lumea civilizată. Puneți voi ghilimele la civilizată dacă vreți.

Ajung în satul Ytyk-Kyuyul, găsesc o cameră la niște localnici, mă întind în pat și contactez România. Prieteni motocicliști, instructori moto, accept sfaturi. Iar sfaturile sunt din zona celor pe care le-a primit și Costin. „Tare, gaz și viteză. Așa se trece peste nisip.” Bun, bine. Dorm, mă recuperez, a doua zi urmează cam 160 de kilometri în care am nisip mult. Trebuie să ajung la Khandyga. Încep ușor, apoi încerc să pun în practică sfaturile cu „gaz, viteză”. Și da, știam, motocicleta merge mai bine, e mult mai ușor de controlat, o las să danseze cum vrea. Dar aici intervine o problemă la care cei care dau sfaturile nu se gândesc. Și, mă gândesc eu acum, se aplică inclusiv în cazul lui Costin în drumul lui african.

Diferența între teorie și practică. Și supraviețuire

Atunci când ieși cu motocicleta în weekend prin Cheile Dobrogei și ai o porțiune de nisip, da, dai tare și o treci. Când faci o tură prin Maroc cu prietenii și ajungi în sud, pe la Merzouga, prin Sahara, dai tare pe nisip zece minute ca să ajungi la cazare. Dar când ești singur la zece mii de kilometri de casă, cu o motocicletă care mai cară câteva zeci bune de kilograme pe lângă greutatea ta și de a cărei integritate mecanică îți poate depinde chiar viața, atunci te mai grăbești să bagi mâna-n gaz, cum spun motocicliștii? Pentru că sigur, ea trece mai ușor peste nisip la 80-100 km/h. Dar porțiunea pe care o străbați nu are nici trei sute de metri, ca în Dobrogea, nici un kilometru, ca de la asfalt la cazare în Merzouga. Are zeci sau sute de kilometri. Ce fac, merg cu 100 la oră preț de 100 de kilometri? Printr-un necunoscut care nu iartă? Dacă apare o groapă? Dacă apare un viraj, o denivelare? Îmi asum faptul că am să cad de la viteza aia? Teoria spune bine, însă e nevoie de niște *-uri ca în contractele cu banca. Iar un * ar trebui să menționeze faptul că lucrurile astea se aplică doar în unele cazuri. În altele, îmi permit eu să dau sfaturi, e mai bine să te schimonosești de durere ore în șir cu 20 km/h și să treci în siguranță. Atât tu, cât și motocicleta. Pentru că într-un astfel de decor, fie el siberian sau african, oricare dintre cele două elemente ar ceda deznodământul poate fi tragic. Și tragic în sensul din dicționar, nu tragic în sensul de Tik-Tok în care barista a pus lapte de vacă și nu lapte de migdale în flat white.

Dacă eram toți piloți de Dakar…

Mani Gyenes merge pe nisip la Raliul Dakar cu o medie de 150 km/h, da. Dar sunt niște precizări de făcut înainte să venim cu acest exemplu. În primul rând e Mani Gyenes, face asta zilnic de cel puțin 20 de ani. În al doilea rând, are o motocicletă gândită pentru a merge tare pe nisip, are anvelope pentru nisip, are o greutate extrem de mică și nu are cutii de bagaje și nici alte lucruri atârnate pe ea. Apoi, el merge în cadrul unei competiții în care totul e supravegheat, există mașini de intervenție și elicoptere care ajung la concurenții cu probleme în câteva minute, concurenții au dispozitive prin care sunt localizați, se știe în fiecare clipă poziția lor. Între Ytyk-Kyuyul și Khandyga nu e nici măcar semnal GSM la telefon, nu mai vorbi despre trafic de mașini, spitale sau alte bunătăți din lumea modernă. Și sigur, mergeam cu un dispozitiv care mă localiza prin satelit. Și da, cei de acasă vedeau, cu un mic delay, cam pe unde sunt. Dacă picam în freză și nu mă mai mișcam, ei anunțau pe cineva. Și, probabil, în 48 de ore eram reperat. 48 de ore după o căzătură de la 100 km/h în pustiul siberian, pe teritoriul urșilor „mari cât un jeep”, vorba localnicilor.

Așa că, revenind, cei 160 de kilometri până la Khandyga au fost parcurși cu o medie de, probabil, 25 km/h. Dar au fost parcurși în siguranță, am trăit să spun povestea, să scriu o carte și un articol aici, pe SuperSpeed, prin care să sfătuiesc motocicliștii care pleacă în astfel de aventuri să fie atenți la *-uri. Așa cum a fost și Costin Giurgea, din moment ce și-a încheiat întreg turul african.

Imagini: Cristian Scutariu

• Multe alte teste, prezentări, discuții cu/despre mașini, motociclete, Formula 1, accesorii și călătorii găsești la SuperSpeed pe YouTube, aici.
• Dacă nu știi CE MAȘINĂ să îți cumperi, află părerea noastră despre oferta actuală pe cemasina.superspeed.tv, aici.
• Nu uita că poți vedea emisiunile SuperSpeed la PRO•TV și pe VOYO, aici. 
• O parte dintre emisiunile SuperSpeed mai vechi mai sunt disponibile și pe PRO•TV Plus, aici.