Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.
UPDATE 11:39 – Porsche #2 din nou pe poziția 1. Toyota pe 2 și 3, Audi pe 4 și 5.
În sfârșit, am ajuns la Le Mans. În timp ce avionul charter cobora zgâlțâit printre nori spre pista de lângă circuit, m-am gândit cum ar fi ca după aterizare să nu vorbesc cel puțin 37 de minute, cum s-a întâmplat în filmul cu Steve McQueen care mi-a rămas mie pe suflet. Mi-am răspuns imediat, singur: ar fi fost penibil, că am venit cu un grup aici. DAR am scris asta în deschiderea acestui post ca să fie clar pentru toată lumea că sunt emoționat ca dracu. Mă rog, am fost. Acum, după o jumătate de zi petrecută aici, acum sunt doar foarte bucuros.
Ce e Le Mans?
În primul rând, e istorie. Prima cursă a fost organizată aici în 1923 și, în principiu, a rezistat în timp în format anual, în afară de un time out cauzat de al doilea război mondial.
În al doilea rând, e nebunie. Fiarele ca fiarele, că dacă se strică, se repară. Dar oamenii sunt supuși unui nivel de stress și concentrare pe care și-l poate imagina oricine dar care odată ce ajungi aici este pe cât de incredibil pe atât de explicabil. Chiar dacă n-ar avea costume pe ei, inginerii, mecanicii și piloții printre care m-am învârtit azi ar fi putut fi recunoscuți instantaneu ca oameni implicați total în eveniment după privirile lor pierdute în altă lume. Pe bune, se vede pe fața lor că ei trăiesc astea 24 de ore în filmul lor. E intens.
În al treilea rând, e un fel de urseală pentru viața companiilor care se bagă în joc. De-a lungul istoriei, unele companiei și-au clădit reputația aici, altele au încercat s-o spele, iar altele probabil ar fi vrut să nu se bage niciodată. Bentley, Jaguar, Ferrari, Ford, Mercedes-Benz, Mazda, Porsche, Audi, Toyota, toate mărcile astea au povești incredibile la Le Mans, iar acum că le-am enumerat va trebui să fac și un blog post separat despre ele.
Și, în fine, este un festival pentru spectatori. Sute de mii de oameni vin aici, inundă hotelurile sau campează pe iarbă ca să audă zgomot asurzitor de motoare și să vadă cele mai rezistente mașini din lume la bătaie pe circuit. Bine, am înțeles că se și bea mult și probabil se și face sex ca în vremurile bune la Woodstock, dar asta e altă discuție.
Cât are pista? Cum e cursa?
Vreo 13 kilometri și ceva. De fapt, nu este o pistă propriu-zis, ci o încrengătură de drumuri publice pe care mașinile ating viteze de peste 300 de km/h. Desigur, asta nu se întâmplă de ieri, de azi, ci dintotdeauna, iar vitezele astea uriașe nu au rămas în istorie fără urmări. Au fost nenumărate accidente în care mașinile pur și simplu au decolat, cel mai nefericit dintre ele întâmplându-se prin 1955, când un Mercedes-Benz 300 SLR a intrat în standuri și a omorât vreo 80 de persoane.
Alte accidente tipice:
Mai nou, în astea 12 ore de când sunt prezent aici incidentele au fost minore, ceea ce este remarcabil ținând cont că pe pistă au intrat anul ăsta 60 de mașini. Cel mai frustrant, desigur, mi se pare pentru cei care nu concurează la clasa LMP1, pentru că ei sunt tot timpul depășiți de ăștia mai mari și mai puternici. Adică în afară că trebuie să se concentreze pe bătăliile lor, trebuie să aibă grijă să și elibereze traficul pentru mașinile din LMP1. Înțeleg chiar că există în mașinile mai slabe un senzor care avertizează luminos piloții când se apropie din spate ceva mai puternic. Să mergi cu 280-300 de km/h 24 de ore și să te dai la o parte din fața celor mai puternici, asta înseamnă să fii stăpân pe tine.
De unde până acum, în ultimii ani, Le Mans a fost o afacere nemțească (Audi cu titluri FĂRĂ NUMĂR la activ și Porsche cu o revenire spectaculoasă anul trecut), anul ăsta până acum Audi a schimbat o turbină la mașina #8 pe la începutul cursei (acum ocupă pozițiile 4 și 5), iar Porsche a rămas fără mașina #1, care e la boxe cu probleme tehnice. Toyota conduce, pe pozițiile 1 și 2.
La categoria mașini cu formă de mașini care participă la curse de anduranță (LMGTE Pro), este extrem de plăcut să vezi cum Ford GT i-o trage lui Ferrari la aniversarea de 50 de ani pe pista asta și este extrem de satisfăcător să auzi cum sună Corvette. Vai, ce nenorocire de sunet scot mașinile astea.
Oricum, farmecul Le Mans este că până la final se poate întâmpla orice cu orice mașină. Aici, supraviețuirea până la final e prima condiție să poți câștiga.
Aveti aici un montaj după 12 ore de cursă:
P.S. Dacă vreți un film despre Le Mans altul decât Le Mans cu Steve McQueen, iată-l:
