Fun fact, BMW X6 F16, BMW X4 F26 și Mercedes-Benz GLE Coupe C292 nu au avut niciodată facelift, asta pentru că ele au intrat în faza de dezvoltare împreună cu facelift-ul SUV-urilor pe care sunt bazate, sau, în cazul lui X6, BMW nici nu s-a omorât cu o reactualizare a lui X5.
La Salonul Auto de la Frankfurt, Mercedes-Benz va aduce noul GLE Coupe, un model gândit odată cu GLE și care aduce un plus de dinamism unei mașini de familie de dimensiuni mari.
Nemții laudă eleganța și sporitivitatea de coupe a caroseriei. Din punct de vedere estetic, partea frontală este identică cu a fratelui său mai practic, linia profilului nu a fost alterată prea mult, iar spatele reușește să ascundă masivitatea generală a mașinii destul de bine. Stopurile ar putea fi considerate o combinație între cele de pe noul CLS și cele de pe vechiul GLE Coupe. Inginerii din Stuttgart au reușit chiar să reducă rezistența la înaintare cu 9% în comparație cu modelul pe care îl înlocuiește, iar acest lucru se traduce în confort acustic și economie de combustibil mai bune.
La interior nu își aveau rostul experimentele, cabina lui GLE Coupe este trasă la indigo de la GLE, iar acesta nu este un lucru rău, designul modern și calitatea spunându-și cuvântul. Evident, spațiul la cap pentru pasagerii din spate va fi mai mic, iar portbagajul va avea puțin de suferit. În fața șoferului stă ultima versiune a sistemului de infotainment MBUX cu ale sale ecrane masive, un exemplu de ergonomie și grafică. Asistentul virtual nu lipsește nici el, putând fi activat prin comanda Hey, Mercedes!
Cine dorește confortul și controlul suprem va trebui să comande suspensia pneumatică AIRMATIC împreună sistemul E-ACTIVE BODY CONTROL pe 48V. Acesta ajută și în condiții de teren vitreg, nu doar pe șosea. Doar versiunea AMG 53 dispune de o suspensie puțin mai avansată, AMG RIDE CONTROL+ cu bare stabilizatoare elecro-mecanice AMG ACTIVE RIDE CONTROL și amortizoare ce își ajustează tăria în mod constant.
Trei motorizări vor fi disponibile la start, două turbodieseluri de 2.9 litri, cu șase cilindri în linie și AMG GLE 53. GLE Coupé 350 d 4MATIC produce 272 CP și 600 Nm, pe când GLE Coupé 400 d 4MATIC promite 330 CP și 700 Nm. Cu toate acestea, consumul mediu declarat pentru ambele SUV-uri pe motorină este de 8.0-7.5 l/100 km.
Pentru GLE 53 4MATIC+ Coupé, rețeta AMG 53 nu s-a schimbat. Avem un propulsor pe benzină de trei litri, cu șase cilindri în linie, asistat de două turbine și un compresor electric și tehnologie mild-hybrid EQ Boost. Asta se traduce prin 435 cai putere și 520 Nm transmiși tuturor roților prin intermediul transmisiei automate AMG SPEEDSHIFT TCT9 (o semi-automată cu caracteristici similare celor cu dublu-ambreiaj) și a tracțiunii integrale 4MATIC+. EQ Boost se referă la un motor electric ce înlocuiește alternatorul și electromotorul și care este situat între motorul convențional și cutia de viteze. Acesta poate suplimenta cu încă 22 CP și 250 Nm la nevoie, dar funcția lui de bază este să elimine lag-ul turbo, reducând în același timp și consumul de combustibil. Totodată, EQ Boost furnizează curent și către sistemul electric pe 48 V al mașinii. GLE 53 atinge 100 km/h în 5.3 secunde (cu 0.4 mai lent decât noul VW Touareg V8 TDI), iar viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h. Chiar și așa, cu un consum mediu declarat de 9.3 l/100 km, versiunea sportivă nu te va băga în faliment.
Selectorul AMG DYNAMIC SELECT va permite șapte moduri de rulare, Slippery, Comfort, Sport, Sport+, Individual, Trail sau Sand, iar acum va fi mai ușor de deosebit AMG-ul de o versiune obișnuită cu pachet AMG datorită grilei Panamericana cu 15 dințișori verticali.