EXCLUSIV: TOATE INFORMATIILE despre Programul RABLA 2020! GHIDUL REDUCERILOR!

Vizita Premier Ludovic Orban@Craiova 2

Folosim doar carburanți de performanță de la partenerii noștri OMV.

Avem vești proaspete și foarte importante despre Rabla 2020 și însuși Ministrul Mediului Costel Alexe a transmis informațiile în cadrul unei conferințe de presă. Iată deci cum arată programul Rabla pentru 2020, tot ce trebuie să știți

  • 60.000 de vouchere vor fi oferite pentru rable;
  • Rabla Clasic are un buget record de 504 milioane de lei;
  • prima de casare în Rabla Clasic este de 6.5oo lei – 1.350 euro;
  • Rabla Clasic poate fi suplimentată cu 1.000 de lei dacă mașina nou cumpărată nu depășește emisii de 96 grame de C02; unul dintre constructorii autohtoni a dorit cu ardoare creșterea acestei limite la 105 grame de CO2 pentru că astfel toate motoarele sale de un litru ar fi beneficiat de discount suplimentar de la Stat; ar fi fost însă și alte modele importate în România care s-ar fi înscris la sub 105 grame de CO2; concluzionând: la voucher de 6.500 lei adaugi 1.000 lei dacă mașina ta nouă emite mai puțin de 96 grame de CO2 per km.
  • alt constructor autohton zâmbește pentru că se introduce un nou voucher de tipul „eco-bonus” – 1.000 lei dacă mașina ta nouă are GPL din fabrică; orice mașină nouă ce se vinde în România cu GPL din fabrică și este achiziționată prin program Rabla va beneficia de acești 1.000 lei discount de la Stat;
  • eco-bonusul pentru mașinile hibride care NU sunt plug-in crește de la 1.700 la 2.500 lei;
  • datorită acestor modificări dacă îți vei lua o mașină hibrid (trecută în cartea de identitate și în talon ca hibrid, nu altfel!) care are și emisii de CO2 de 96 grame atunci cumulând eco-bonusul de CO2, cel de hibrid convențional și cel de Rabla Clasic vei ajunge la un discount de aproape 2.000 euro; de exemplu, la un Ford Puma mild-hybrid care este trecut în talon drept hibrid și în varianta de 125 CP are emisii de 96 grame CO2/ km prin program Rabla vei putea să scazi 2.000 euro din prețul mașinii noi; DAR dacă ai vrea versiunea de 155 CP, aceasta emite 99 grame de CO2 și nu poate primi eco-bonusul de CO2; de-asemenea, o Puma 125 CP mild-hybrid cu jante de 19 nu intră la CO2 pentru că emisiile sale sunt de 99 grame CO2/ km; am să pregătesc zilele următoare o listă completă cu modelele din România care pot cumula cele trei tichete și bonusuri;
  • apare Rabla Clasic pentru motociclete, la o rablă primești voucher de 3.500 lei;
  • Rabla Plus pentru electrice are cel mai mare buget din istoria programului: 140 milioane lei; cu 45% mai mare decât în 2019;
  • Rabla Plus înseamnă cea mai mare primă din Europa pentru mașinile electrice: 10.000 de euro pentru full electric și circa 4.500 pentru mașini hibride plug-in (cu încărcare la priză), dar nu mai mult de 50% din valoarea autovehiculului nou;
  • 2.500 de români își pot cumpăra o mașină full electric și 400 de români pot achiziționa mașini hibride plug-in;
  • există și posibilitatea de achiziționare prin Rabla Plus a motocicletelor electrice – ecobonusul pentru ele este de 3.000 de lei, adică peste 600 de euro;
  • ecobonusul de motocicletă electrică se poate cumula cu prima de casare pentru motociclete;
  • există și program pentru transport în comun electric și CNG; bugetul este de 480 milioane de lei, asta înseamnă ajutor pentru 400 autobuze sau troleibuze electrice și CNG.
  • nu se știe data exactă-exactă din martie a demarării Rabla 2020.